-Nu, lăsaţi… Dar de unde sunteţi?
-De la PSD!
-Aaa, atunci, cu plăcere! Cu PSD, da, cu Cioloş nu!

Nu este vreo exagerare, acesta este un dialog real, surprins nu doar o dată, ci de mai multe ori, sâmbătă, 12 noiembrie, în timpul unei acţiuni electorale desfăşurate în Piaţa Centrală. Social-democraţii giurgiuveni au mers acolo ca să stea de vorbă cu oamenii şi au fost primiţi de aproape toţi într-un mod plăcut. Unii doar au mulţumit pentru materialele promoţionale primite, alţii i-au oprit pe cei de la PSD pentru a le spune problemele lor.

Au participat la acţiune şi doi dintre candidaţii PSD Giurgiu, Elena Dinu şi Răzvan Cuc- ambii pentru Camera Deputaţilor. Le-au fost alături preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, viceprimarul Ion Dragomir, deputatul Florian Nicolae, liderii de la TSD, Dragoş Udvuleanu şi Ionuţ Barbu, liderul OFSD, Crina Stoianovici, consilieri municipali şi membri susţinători.

Din Piaţa Centrală, social-democraţii au mers şi pe strada Gării şi pe Şoseaua Bucureşti- de la Primărie spre Teatrul „Tudor Vianu”.

Manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, medicul Elena Dinu, a transmis, ulterior activităţii de azi, un mesaj pe pagina sa de Facebook:
„Vreau să le mulţumesc giurgiuvenilor pentru felul în care ne-au primit, astăzi, când am mers, în cea de-a doua zi de campanie, să stăm de vorbă cu ei şi să le oferim mai multe detalii despre proiectele noastre, prin intermediul unor materiale promoţionale.
Am mers, aşadar, alături de colegi de-ai mei, în Piaţa Centrală, apoi pe Strada Gării şi de la Primărie, pe Şoseaua Bucureşti, spre Teatrul „Tudor Vianu”. Oamenii ne-au spus problemele lor şi noi le-am spus, la rândul nostru, ce am putea face din postura de demnitari pentru municipiul şi judeţul Giurgiu. Doresc, de asemenea, să le mulţumesc pentru ajutor tuturor celor care fac parte din echipa de campanie a PSD Giurgiu, tinerilor noştri, vârstnicilor noştri, prietenilor noştri.
Venim în faţa giurgiuvenilor cu o echipă tânără, cu o echipă profesionistă şi care le propune programe pentru dezvoltarea municipiului şi a judeţului. Ne dorim o campanie curată, civilizată şi bazată pe idei, pe proiecte, ne dorim ca giurgiuvenii să ne cunoască proiectele şi să voteze în cunoştinţă de cauză. Avem, după părerea mea, cea mai bună listă de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, suntem o echipă de profesionişti, o ehcipă de giurgiuveni, locuim aici, avem familiile aici şi suntem preocupaţi de dezvoltarea municipiului şi judeţului nostru”.

De asemenea, prin intermediul jurnaliştilor prezenţi la activitatea social-democraţilor, Răzvan Cuc a spus: „Îmi doresc ca aceasă campanie să fie una onestă, bazată pe proiecte, aşa cum a spus şi colega mea Elena Dinu, pentru că este important să le arătăm oamenilor ce putem face exact pentru ei. Toată lumea, vedeţi, cere soluţii concrete, cere programe, măsuri pentru redresarea clasei de mijloc şi pentru întărirea acesteia. Tocmai în acest sens, PSD vine cu programe concrete, cel Economic, pentru Agricultură, Sănătate, cel pentru Tineret. Vrem să oferim şanse egale firmelor româneşti faţă de cele străine, dar ne dorim şi pe plan local să creştem cât mai mult din punct de vedere economic, să dezvoltăm Zona Liberă, Spitalul să-l modernizăm, să venim cu măsuri legislative concrete în toate domeniile”.

Alături de ei a fost, ca întotdeauna, şi preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina: „Îmi doresc ca giurgiuvenii să fie din nou alături de echipa PSD, pentru că este o echipă tânără, pregătită să muncească pentru dezvoltarea municipiului şi judeţului nostru. Sunt oameni care merită încrederea lor şi consider că Partidul Social-Democrat a arăta deja că este aproape de cetăţenii României, prin programele sale, prin toate măsurile propuse sau luate, anterior, în guvernările de stânga. Astfel, sunt convins că giurgiuvenii vor fi şi de această dată alături de noi. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean consider că orice sprijin, în orice domeniu, este binevenit pentru noi şi cred că cei din echipa PSD pot duce acest judeţ pe calea dezvoltării”.

Cătălina Sfetcu

Fotografii puteţi găsi aici: https://www.facebook.com/pg/Giurgiu-Net-673306689383875/photos/?tab=album&album_id=1148051241909415

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here