Tânărul social-democrat giurgiuvean, candidat la funcţia de deputat din partea PSD Giurgiu Cosmin Lazăr a făcut această declaraţie în cadrul unei recente conferinţe de presă. El a vorbit mai întâi despre parlamentarele din 11 decembrie într-un context mai amplu, european.

„În vară am început un drum cu PSD Giurgiu şi PSD central obţinând un scor foarte bun la alegerile locale. Trebuie să înţelegem că acest drum merită să fie continuat. Singura şansă a României este cu un parlament majoritar PSD şi un guvern condus de PSD şi aliaţii săi politici. Pentru că, după acest scrutin din 11 decembrie, urmează alegerile europarlamentare, foarte importante şi acestea. Dacă nu reuşim să ne trimitem acolo oameni cu voci care se fac auzite, vom rămâne la marginea Europei”, a spus Lazăr.

De asemenea, candidatul PSD Giurgiu la Camera Deputaţilor a vorbit despre evenimentul recent de la Palatul Parlamentului, Relaunching Europe. „Şi acolo s-a spus foarte clar, Europa se schimbă. Partidele de stânga cred că au acum şansa de a prelua conducerea acestui continent şi să redreseze Europa după guvernările de dreapta”, a subliniat Cosmin Lazăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.