Pacheţele întregi de şerveţele nazale pot fi consumate la conferinţele lor de presă. Da, serios. Unii- ca să-şi şteargă lacrimile de emoţie, alţii- tot lacrimi, dar de la râs, în timp ce altora doar le curge nasul pentru că sunt răciţi.

Ce ne-a apucat? Păi, mai „Albă ca Zapada” decât PNL-iştii giurgiuveni eu n-am auzit să se laude careva c-ar fi.

Cum strigă ei, la rândul lor cu mucii-n batistă, că doar ei sunt neprihăniţi, cu bunele lor intenţii, cu „dragostea” lor fără margini pentru fiecare amărât în parte, cu co-neuronii lor puşi „exclusiv pe proiecte” spre binele fiecărui copil, fiecărei femei şi fiecărui bărbat din municipiul şi judeţul ăsta.

Băi, şi cum suferă ei când nu-i lasă alţii să înfăptuiască minunile astea pentru care au avut… 16 ani la dispoziţie la municipiu şi 8 la judeţ. Dar lor nu le ajunge, frate, şi mai vor acolo ca să facă şi mai multe „minuni”!

Ca atare, pentru că moare de grija fiecărui amărât din Giurgiu, Beianu merge foarte des, din ce în ce mai des, la… DRDP Bucureşti. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti adicătelea. Şi, cu sufletul plin de problemele cetăţenilor, nemaiştiind cum să facă să le rezolve, încearcă să-şi bage utilajele pe drumurile de care răspunde DRDP. Cum ce legătura are asta cu omude rând? Păi, ce dracului, are! Înfloreşte afacerea liberalului, deci avem un giurgiuvean mulţumit? Avem.

Şi pentru că este cu atât mai îngrijorat de soarta concetăţenilor săi, Beianu mai vrea şi să afle nefăcute despre Marian Mina(fost şef la DRDP) ca să-l dea, de ciudă, pă presa lui pă care n-o plăteşte el, că nici măcar nu ştie cine scrie la Informaţia de Giurgiu.

Evident că treaba cu utilajele n-o să-i iasă, iar despre Mina, ghinion, tovarăşe, numai de bine!

Aşa, că era şi Gavrilă în titlu. Nu degeaba. Titi Goarnă n-a fost vreodată… degeaba. Şi nici acum nu-i vine să stea… degeaba. Păi, degeaba au şi ei Guvern Cioloş? Să nu schimbe şi ei pe ici pe colo, prin puncte esenţiale, oameni, ca-n epoca Boc?

Ce ne-a apucat?

Păi, am aflat din interiorul PNL Giurgiu că în loc să discute treburi importante pentru Giurgiu, cum ar fi proiecte pentru apă-canal, drumuri, şcoli, spital, treburi care ne ard, nu glumă, liberalii pdl-işti zbiară că vor şef la Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu. Aţi ghicit pe cine?

Titi. Cu goarna lui cea mare. Şi cu zestre. Că am auzit că ar fi fugit cu câteva obiecte de mobilier din Consiliul Judeţean Giurgiu.

Cică, pe alocuri, aşa s-ar fi auzit într-o şedinţă recentă a PNL Giurgiu:

-Băăăă, să-l daţi jos pe Bogdan Bratu, că eu nu mai sunt vice şi mă plictisesc! Vreau să mă faceţi şef la ACI, în Vamă, dacă vreţi să mai înregistrez… mesajele de pe caravană!

N-am pus ghilimele că sigur nu vorbeşte la fel de bine precum am scris noi!

În fine, ca să n-o mai lungim, că aţi prins ideea: iată, giurgiuveni, cam ce preocupări au PNL-iştii, aceşti neprihăniţi, Galbeni ca Zăpada, plini de proiecte şi de idei bune, în timp ce mai că vă cad în genunchi, în campaniile electorale, ca să-i votaţi.

Au idei şi proiecte, indubitabil, numa’ că doar pentru ei înşişi.

Maleficent

Foto: Facebook,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here