Cazul privatizării CET Giurgiu, în anul 2010, de către conducerea de atunci a Consiliului Judeţean(CJ) Giurgiu, reprezentată de Dumitru Beianu(candidat PNL la Senat, la alegerile din decembrie anul acesta), a revenit în atenţia organelor de control. Mai exact, în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, procurorii au luat la bani mărunţi şi contractele derulate de CJ Giurgiu la Spitalul Judeţean, în perioada 2010-2011.

Cercetările în privinţa suspicioasei privatizări a CET sunt, astfel, continuate şi „aprofundate”, după ce în 2010, Consiliul Judeţean Giurgiu vindea Centrala Termoelectrica ruşilor de la Global Internaţional 2000.

Tranzacţia s-a făcut pe… doar 21,7 milioane de lei.

Surse administrative ne-au declarat că sunt deja raportate nereguli inclusiv cu privire la „foarte multe comisioane”… către unii şi către alţii. Mai mult, în acest caz ar fi implicate personalităţi care n-au nicio legătură cu Giurgiu, precum Andrei Hrebenciuc.

Este de menţionat că deja au fost audiaţi la DNA cinci angajaţi ai CJ Giurgiu, în zilele de 25 şi 26 octombrie anul curent.

Vom reveni cu amănunte în acest caz, imediat ce vom intra în posesia lor.

200 de miliarde, în 2 ani, pentru lucrări nefinalizate nici acum

Documente au fost ridicate de procurorii DNA, în ultima perioadă, de la Consiliul Judeţean Giurgiu şi în cazul a cinci contracte privind investiţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, derulate în perioada 2010-2011, deci când preşedinte al CJ Giurgiu era liberalul Dumitru Beianu.

Vorbim despre 200 de miliarde de lei vechi băgaţi în lucrări neterminate nici până în ziua de azi.

Astfel, pe bani mulţi, a fost semnat un contract de refacere a iluminatului exterior, în 2011. Lucrarea a început în anul cu pricina şi nu a fost finalizată nici până acum. Surse administrative ne-au comunicat că au fost executate numai lucrări de amplasare a cablurilor subterane de iluminat exterior.

Un alt contract, tot din 2011, al CJ pentru Spital vizează lucrări de construcţii privind amplasarea şi montarea unei instalaţii de udat spaţiul verde din incinta Spitalului. Evident, lucrarea nu este nici acum gata. Aceleaşi surse ne-au transmis că au fost executate numai lucrări de amplasare subterană a conductelor de apă în toată curtea şi s-a montat o pompă de recirculare a apei.

În 2010, a fost semnat un contract pentru lucrări de refacere a căilor de acces în incinta spitalului. Investiţia este, exact, nefinalizată. Practic, au fost executate lucrări de asfaltare pe 30% din suprafaţa prevzută.

Un alt contract din mandatul lui Beianu vizează lucrări de reparaţii instalaţii sanitare, instalaţii termice, reparaţii grupuri sanitare, lucrare începută şi sistată…

Şi, în final, cel de-al cincelea contract(tot de pe vremea PNL-istului Dumitru Beianu) pentru care DNA s-a sesizat este acela ce vizează montare de panouri solare în ansamblu la secţia exterioară Vadu Lat(spitalul de psihiatrie), cu scopul de a produce apă caldă menajeră şi, totodată, de a preîncălzi apa caldă folosită la prepararea agentului termic pentru încălzire pe timp de iarnă. Această investiţie nu a funcţionat NICIODATĂ în integralitate, ne spun sursele noastre, iar atunci când a fost folosită pentru apă caldă menajeră era supradimensionată. ÎN PREZENT, această instalaţie, realizată cu FONDURI EUROPENE, nu funcţionează!

Ca să fie pe înţelesul tuturor, în cazul Spitalului Giurgiu, ne-au spus sursele administrative, a fost semnat un contract, lucrările au fost executate într-o oarecare proporţie, apoi contractul a fost reziliat. Pentru aceeaşi lucrare, a fost încheiat un alt contract, firma a făcut lucrările cele mai puţin complexe şi, evident, contractul a fost iar reziliat.

Sunt avute în vedere de către DNA inclusiv Depozitul Ecologic de la Frăteşti, dar şi proiectele privind dotarea ISU(şi acestea, toate, din mandatul candidatului PNL Giurgiu la Senat, Dumitru Beianu…).

Organele de control îşi vor face, cu siguranţă, treaba în ambele cazuri iar noi vă vom ţine la curent cu informaţii pentru că giurgiuvenii trebuie să ştie cine vine să le ceară iar să-i pună la conducerea unei instituţii, în Parlament etc.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here