În timp ce unii se preocupă de „soarta” primarilor din judeţ, de ce a plecat unul sau altul dintr-o parte în alta, de curtea vecinului etc., alţii vin în faţa oamenilor cu propuneri concrete, cu programe viabile, bazându-se, desigur pe rezultatele avute anterior.

Vicepreşedinte al PSD, dar şi al Consiliului Judeţean Giurgiu, candidat pe locul II la Senat din partea organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, Cristian Marciu a prezentat joi, 27 octombrie, în conferinţă de presă programul de dezvoltare al judeţului nostru.

Adică, a spus cu subiect şi predicat ce vor şi pot să facă social-democraţii giurgiuveni – cu un Parlament majoritar PSD şi cu un Guvern pe măsură.

La finalul alegerilor din 11 decembrie, îmi doresc ca Parlamentul majoritar PSD să genereze un Guvern PSD pentru a putea fi continuate toate acţiunile bune ale social-democraţilor pentru România, întrerupte în 2015.

Aşa cum la nivel naţional a fost realizat un amplu program de guvernare ce cuprinde toată paleta de probleme ale ţării, şi organizaţia judeţeană a PSD Giurgiu a întocmit un program de dezvoltare a judeţului Giurgiu în perioada 2016-2020. Aceasta, desigur, bazându-ne pe iniţiativele şi legile dezbătute ulterior în Parlamentul României”, a spus Marciu.

Concret, pe domenii, pentru următorii 4 ani, el a explicat că se doreşte reabilitarea şi modernizarea a 400 de kilometri de drumuri judeţene, 678 de kilometri de drumuri comunale şi stradale, vrem să fie reparate 30 de poduri şi realizaţi 720 de kilometri de reţea de apă potabilă, precum şi 867 de kilometri de canalizare. De asemenea, vor repararea a 27 de cabinete medicale din mediul rural, precum şi repararea a 65 de şcoli şi grădiniţie, a 18 centre culturale, a 14 târguri, pieţe şi oboare, a 19 baze sportive şi a 37 de sedii de primărie.

„Pentru aceasta este nevoie de un efort financiar de 28 de mii de miliarde de lei vechi. Această sumă poate fi obţinută prin eforturile comune ale parlamentarilor, aleşilor locali, dar mai ales ale guvernanţilor cu o gândire social-democrată. Acesta este programul pe care mi-l doresc realizat şi prin aceste măsuri judeţul Giurgiu să nu mai fie arătat cu degetul ca fiind un judeţ de oameni săraci care nu se pot bucura de o infrastructură modernă pentru un trai decent”, a mai declarat Cristian Marciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.