Şeful Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, a fost invitat vineri, 14 octombrie, să participe la conferinţa de presă a organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu. Cu această ocazie, Mina a spus, la rândul său, că programul de guvernare prezentat de colegul său, Răzvan Cuc, este unul ce urmăreşte creşterea economică a României, lucru ce trebuie să fie resimţit de cât mai mulţi cetăţeni.

„Pe mine, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, mă bucură că, dacă vor fi aplicate aceste măsuri, atunci şi judeţul Giurgiu va avea un ritm de dezvoltare mult mai accelerat”, a spus Mina.

Preşedintele CJ Giurgiu a criticat, totodată, actualul Guvern condus de Dacial Cioloş.

„Ei susţin că nu sunt implicaţi politic, dar vedem cu periodic mai trece câte un ministru la un partid… Cel mai grav este că, în tot acest timp, se încearcă blocarea unui program ce urmăreşte dezvoltarea localităţilor din toate judeţele. Vorbesc despre Ordonanţa 28. Vreau să-i întreb pe cei din guvernul tehnocrat, cu ce au greşit oamenii din mediul rural ca să nu li se dea voie să se bucure şi ei de un trai decent?”, a spus Marian Mina.

De asemenea, el a criticat şi faptul că acelaşi Executiv al lui Cioloş stă foarte prost şi la capitolul fonduri europene. „Ei au reuşit măreaţa performanţă să acceseze 1%. Dar trebuie menţionat că oricât am încerca noi, cei din administraţia judeţeană, să accesăm fonduri europene, fără ghidurile solicitantului pe care ei nu le elaborează, nu se poate. De aceea, îmi pun toate speranţele în acest Program de guvernare al PSD ce are la bază analize făcute de oameni competenţi. Noi, ca preşedinţi de consilii judeţene dorim dezvoltarea localităţilor prin accesare de fonduri europene, dar şi prin programe guvernamentale, împreună atât de necesare pentru dezvoltarea României!”, a subliniat Mina.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here