Reprezentanţii PSD au depus luni, 10 octombrie, la Senat, proiectul de lege ce prevede eliminarea a 102 taxe parafiscale

Potrivit colegilor de la Giurgiu Acum, senatorul giurgiuvean Niculae Bădălău este co-iniţiator, alături de preşedintele partidului, Liviu Dragnea, al acestei legi. Actul normativ urmăreşte în primul eliminarea costurilor anuale avute de români cu aceste taxe, a cozilor de la ghişee dar şi eficientizarea activităţii instituţiilor publice.

Întrebat de colegii de la Giurgiu Acum despre această iniţiativă legislativă, senatorul Niculae Bădălău a declarat: „ Era necesară o astfel de lege pentru că scuteşte populaţia de drumuri multe, obositoare şi stat pe la ghişee pentru nişte taxe a căror valoare este foarte mică de multe ori. Impactul acestora asupra bugetului de anul viitor este nesemnificativ şi va fi susţinut din creşterea economică aferentă anului 2016. În acest fel, se continuă procesul de debirocratizare început în ultimii ani şi va crea premisele ca în 2018  România să se afle printre ţările cu cel mai mic număr de taxe”.

Taxele propuse spre eliminare reprezintă peste jumătate din taxele plătite astăzi de cetăţeni, iar printre cele eliminate se numără:  taxele: radio TV,  taxa de timbru pentru autovehicule, taxa pentru eliberarea cazierului fiscal şi a celui judiciar,  taxa suplimentară pentru eliberarea paşapoartelor, taxa pentru plata pierderii sau modificării actelor în vederea publicării în Monitorul Oficial, etc.

Legea a fost depusă la Senat, urmând să intre în dezbatere, probabil, săptămâna viitoare, după care va merge la Camera Deputaţilor care este şi Cameră decizională.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here