Evenimentul, ajuns la cea de-a XIX-a ediţie, va debuta marţi, 11 octombrie.

Despre Festivalul Teatrelor Dunărene a vorbit şi managerul Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu- organizatorul-, Cosmin Creţu, vineri, 7 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă.

dsc_0008

„Vor fi patru zile de spectacole iar Teatrul nostru va avea spectacole în fiecare dintre acestea. Trei dintre piesele puse în scenă sunt premiere. A fost un demers extrem de dur, s-a lucrat câte 13 ore pe zi, cu un entuziasm caracteristic vârstei actorilor”, a spus Cosmin Creţu.

El a subliniat faptul că a fost cu atât mai grea pregătirea spectacolelor cu cât, este bine ştiut, teatrul a fost în renovare. Ba mai mult, a mai zis managerul Teatrului giurgiuvean, a existat, la un moment dat, teama că lucrările nu s-ar fi finalizat la timp. Însă, marţi, 11 octombrie, va fi înregistrat, astfel, un dublu eveniment: debutul Festivalului Teatrelor Dunărene, cât şi tăierea panglicii pentru inaugurarea lucrărilor realizate cu fonduri de la Consiliul Judeţean.

„Lucrările de investiţii la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu sunt realizate în proporţie de 99%. S-a muncit cu sârg pentru finalizarea lucrărilor la clădirea teatrului, totul este aproape gata şi putem, astfel, deschide stagiunea 2016-2017, dar şi găzdui Festivalul cu care s-a obişnuit deja publicul giurgiuvean. Lucrările au fost unele ample. Nu vom mai muri vara de cald, iarna de frig, a fost făcută şi o reabilitare a reţelei electrice, astfel încât ISU să nu aibă argumente împotriva funcţionării instituţiei noastre. Sala mare arată altfel, la fel şi sala mică. De asemenea, sala cunoscută drept Cafeneaua Artiştilor va deveni una multifuncţională”, a mai declarat Cosmin Creţu.

Revenind la Festivalul Internaţional al Teatrelor Dunărene, programul este următorul:

Marţi- 11 octombrie:

„Cuplu deschis”- 18.30, Teatrul „Sava Ognianov” Ruse

20.00- deschiderea Festivalului, urmată de spectacolul: „O poveste salsa”- Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

Miercuri, 12 octombrie

„Ian Bibian”- 11.00

Teatrul de Păpuşi Ruse

„20 de minute cu îngerul”- 18.30

Teatrul „Jean Bart” Tulcea

„Şantaj”- 20.00

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

 

Joi, 13 octombrie

„Clasa veselă”- 11.00

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

„Buzunarul cu pâine”- 20.00

Teatrul „Fani Tardini” Galaţi

 

Vineri, 14 octombrie

„Cutia cu poveşti”- 10.00

Teatrul „Sterija” Vârşeţ

„Trei fraţi gemeni veneţieni”-18.00

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

„În bătrânul sat de la capătul lumii”- 20.00

Teatrul Dramatic şi de Păpuşi Silistra

Cătălina Sfetcu14566448_265074223887560_1629714109797810157_o

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.