Giurgiuvenii sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă, 16, respectiv 17 septembrie, în spatele Consiliului Judeţean, pe strada Petre Ghelmez, acolo unde este amenajat un târg, în cadrul Zilelor Agriculturii Giurgiuvene, eveniment organizat de către Consiliul Judeţean Giurgiu şi Direcţia Agricolă Giurgiu.

„Sărbătoarea reuneşte producători agricoli din judeţ, iar giurgiuvenii pot cumpăra de la ei miere, legume şi fructe, îngrăşăminte chimice, seminţe, sucuri naturale, flori, chiar maşini agricole.

În cadrul evenimentului sunt organizate expoziţii de maşini şi utilaje agricole, dar vor fi şi activităţi meşteşugăreşti ale celor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu, în timp ce atmosfera este întreţinută de taraful „Doina Dunării” al Centrului Cultural Local „Ion Vinea”.

Târgul a fost deschis oficial vineri, 16 septembrie, şi rămâne aşa până sâmbătă, 17 septembrie, inclusiv.

La deschiderea târgului au participat, astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, alături de colegi din instituţie, dar şi de prieteni bulgari precum directorul Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva.

Târgul este amenajat în parcările adiacente străzii Petre Ghelmez, în spatele Consiliului Judeţean Giurgiu, respectiv lângă sediul ANAF Giurgiu”, scriu reprezentanţii CJ Giurgiu pe pagina de Facebook a instituţiei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here