Preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a prezentat, recent, Parlamentului o declaraţie politică pe tema pieţei asigurărilor despre care el opinează că este caracterizată de haos.

Vă prezentăm şi noi declaraţia, integral, în rândurile de mai jos:

“Piața asigurărilor este caracterizată mai degrabă de haos decât de ordine. Acest haos riscă să iasă din piață și să se instaleze în societate întrucât transportatorii au amenințat că vor bloca drumurile publice pentru creșterea mare aproape inexplicabilă a polițelor RCA pentru transportatori.

Iar instituția care trebuie să asigure stabilitatea acestei piețe și să o reglementeze pare că nu-și face datoria. Mai mult, este acuzată de transportatorii români că face jocurile marilor corporații care au impus tarife nejustificate, netransparente și împovărătoare acestora. Ridicarea prețului RCA la un nivel inexplicabil economic seamănă mai degrabă cu o înțelegere între aceste companii. Astfel, în locul unui echilibru pe piața asigurărilor, avem un dezechilibru care ar putea fi descris printr-o vorbă românească, ”politica pumnului în gură”. Adică marii asigurători nu fac decât să-și impună propriile interese economice, în detrimentul transportatorilor, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) se face că aude, dar că nu prea înțelege nemulțumirea acestora.

Când evaluăm activitatea unei instituții este, uneori, suficient să ne uităm pe misiunea și obiectivele care îi sunt conferite prin lege. Actualul scandal nu face decât să decredibilizeze și ASF-ul și piața asigurărilor, în ciuda faptului că unul dintre obiectivele instituției supraveghetoare este chiar promovarea încrederii în aceste piețe. Or, în această situație nu putem discuta despre nicio încredere, ci mai mult de o lipsă a ei, care oricum plana asupra acestui sector odată cu declanșarea falimentului a două societăți mari de asigurare, Astra și Carpatica.

Prin urmare, ASF a ajuns parcă să tolereze dezechilibrele de pe piață în loc să o echilibreze în funcție de toate interesele, dar mai ales de cele ale clienților firmelor de asigurare, cetățeni sau companii, ale căror interese este obligată, ca instituție publică, să le apere.

Și ajungem la un alt obiectiv al autorității care este  legat chiar de promovarea activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților.  Astfel, de foarte multe ori, drepturile asiguraților sunt încălcate de către firmele de asigurare prin întârzieri ale plății sau decontări doar parțiale ale daunelor. Unele asociații au acuzat firmele de asigurare că impun service-urilor înlocuirea unor piese de calitate îndoielnică, mai ieftine, doar pentru a avea acestea un cost mai scăzut. Ori așa ceva este inacceptabil și extrem de periculos pentru integritatea fizică a clienților. Este chiar un risc.

Iată cum un ”Raport al investigației privind sectorul asigurărilor auto din România”, al Consiliului Concurenței, din decembrie 2015, confirmă o serie de nereguli ale pieței și ale firmelor de asigurare. Acesta descrie că ”există semnale ale unor comportamente inadecvate din partea societăților de asigurare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă specularea gradului redus de cunoaștere a asiguraților  cu privire la drepturile pe care aceștia le au și forțarea unor plăți parțiale ale despăgubirilor. (…) Un alt exemplu îl constituie interpretarea de o manieră proprie a condițiilor de producere a accidentului auto, astfel înbcât să nu despăgubească victima accidentului.  Nu în ultimul rând există semnale ale unor comportamente frauduloase din partea societăților de asigurare, în sensul că unii asigurători nu evidențiază corect și complet daunele apărute, nu constituie rezervele sau nu se reasigură la nivelul corespunzător. Prin crearea unor avantaje competitive artificiale unor societăți, astfel de practici pot distorsiona  sistemul asigurătorilor auto în ansamblu.”

Este clar că ASF nu a reușit să se impună pe piață și riscă să devină o instituție inutilă, atâta timp cât nu poate să-și exercite misiunea cu responsabilitate și să domolească piața în misiunea continuă pe care o are de a face profit fără limite prea clare. Este nevoie de explicații din partea conducerii în legătură cu acest scandal al creșterii prețurilor la polițele RCA pentru vehiculele comerciale de marfă, dar și cu privire la soluțiile pe care această instituție ar trebuie să le pregătească.

Pe de altă parte, incapacitatea Guvernului tehnocrat de a soluţiona probleme majore, precum acest conflict din piaţa asigurărilor, s-a arătat şi de data aceasta. Singurele lor idei despre guvernare au fost fie preluarea proiectelor noastre guvernamentale, fie amânarea problemelor, precum în acest caz. Soluţia provizorie de a îngheţa tarifele de referinţă a poliţelor RCA prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, nu va rezolva, ci va amâna conflictul. Iată o soluţie care confirmă, ca şi în alte cazuri, inutilitatea acestui guvern fără legitimitate şi putere de decizie

nator PSD Niculae Bădălău”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here