Aleşii judeţului vor participa, miercuri, 7 septembrie, la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Giurgiu. Ei vor dezbate şi, ulterior, vota, 16 proiecte de hotărâre descrise, pe scurt, pe pagina de Facebook a CJ Giurgiu.

Astfel, conform sursei citate, în afară de aprobarea proceselor verbale de la ultimele două şedinţe, consilierii judeţeni vor vota o rectificare bugetară.

Aceasta se referă la asigurarea sumelor necesare desfăşurării Programului Naţional de „încurajare a consumului de fructe în şcoli”.

“De asemenea, sunt vizate alocări financiare pentru plata salariilor personalului neclerical din lăcaşurile de cult, finanţarea cheltuielilor de funcţionare a căminelor pentru vârstnici, dar sunt prevăzute şi fonduri necesare unor lucări de investiţii la clădirea Consiliului Judeţean şi la cea a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu”, se arată pe pagina de Facebook a CJ Giurgiu.
rectificare 1

Un alt proiect de hotărâre vizează achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în cazul procesului dintre Sindicatul CJ, denumit “pentru Dreptate şi Echilibru Social” şi Curtea de Conturi.servicii juridice 1

 

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, 7 septembrie, sunt şi două proiecte privind prelungirea termenelor de implementare a proiectelor europene pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 603 şi 411.

drum 1 drum 2
Un alt proiect prevede darea în folosinţă gratuită a bunurilor achiziţionate în cadrul proiectului „Registrul Agricol Geospaţial Giurgiu 1 – RAGIS 1” către partenerii din proiect, iar un altul se referă la transmiterea unor sectoare de drum din domeniul public al judeţului Giurgiu şi din administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu în domeniul public al municipiului Giurgiu.

Tot miercuri, prin vot, consilierii judeţeni vor decide dacă Marius Olteanu va fi noul director al Direcţiei Judeţene de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic Giurgiu.

În plus, consilierii judeţeni vor vota un proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Spitalului de Pneumoftiziologie Izvoru, dar şi alte două privind aprobarea unei contribuţii pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „SĂNĂTATE ASIGURATĂ PRIN APĂ CURATĂ” şi pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „MANAGEMENT EFICIENT PENTRU UN JUDET CURAT”.

apa 1 gunoi 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.