Henry şi Sam, în vârstă de 28, respectiv 22 de ani, au pornit pe jos din Marea Britanie spre Kathmandu, în primăvara lui 2016. Ei vor, astfel, să strângă fonduri pentru cercetări în domeniul cancerului cerebral. În urmă cu o săptămână, tinerii au plecat din Craiova şi, în drumul lor către statul din sudul Asiei, au trecut şi prin Giurgiu. Acum se află deja în Bulgaria.

În Craiova, britanicii au stat de vorbă cu ziariştii de la „Jurnalul Olteniei”, cărora le-au spus că totul a început în vara lui 2015, când Annie, sora lui Henry, a aflat că are cancer cerebral.

„După aflarea diagnosticului Annie a rămas pozitivă şi a vrut să adune fonduri pentru a ajuta şi alţi oameni aflaţi în situaţia ei. Aşa s-a născut campania Annie‘s Challenge (Provocarea lui Annie), la care s-a alăturat şi familia ei. Câteva luni mai târziu însă, mai exact în martie 2016, Annie a decedat.

Fratele ei, Henry, l-a convins pe prietenul său Sam că este nevoie de o acţiune vizibilă pentru a atrage atenţia lumii asupra necesităţii finanţării cercetării în ceea ce priveşte cancerul cerebral”, scriu cei de la Jurnalul Olteniei.

În articolul menţionat puteţi citi mai mult despre cum s-a hotărât Henry să facă această călătorie, de ce în Nepal, dar şi cum l-a convins pe prietenul său Sam să-l însoţească. De asemenea, o să aflaţi şi cei cred cei doi tineri britanici despre România.

Întregul articol îl puteţi citi  AICI(http://www.jurnalulolteniei.ro/2016/08/26/lupta-impotriva-cancerului-pe-jos-spre-kathmandu/)

Cei doi tineri au plecat în luna mai din Anglia, au trecut prin Germania, Austria, Ungaria, România şi postează cât de des pot pe pagina lor de Facebook(https://www.facebook.com/kathmanduit/) imagini ori gânduri din locurile speciale prin care trec.

Din Bulgaria, Henry şi Sam vor merge în Turcia, Iran, India şi se vor opri în Kathmandu. Ei îşi doresc să ajungă acolo în mai 2017.

C. Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.