Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă(SJU) Giurgiu, medicul Elena Dinu, a anunţat, într-o recentă conferinţă de presă, că, printr-un Ordin al Ministerului Sănătăţii, şi unitatea medicală giurgiuveană a intrat într-un program naţional privind infecţiile nosocomiale.

Denumirea programului este „Planul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei” şi a fost demarat în februarie 2016.

„Prin intrarea noastră în acest program vom putea inclusiv să accesăm fonduri de la Ministerul Sănătăţii pentru măsuri concrete care să ne ajute să facem un pas înainte în prevenirea şi controlul infecţiilor intraspitaliceşti”, a precizat Dinu.

Întrebată cum stă SJU Giurgiu la acest capitol, Elena Dinu a declarat: „Spitalul Judeţean Giurgiu stă în media naţională. Dar facem eforturi susţinute să micşorăm numărul cazurilor. Încercăm să facem tot ce putem pentru a ţine în frâu infecţiile intraspitaliceşti”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.