Poliţiştii au anunţat, recent, printr-un comunicat, faptul că, instituţia în cauză operaționalizează prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

“Astfel, atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție (cazier judiciar, avize, atestate etc.) cât și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate pe adresa de mail a Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu –cabinet@gr.politiaromana.ro sau puteți găsi pe site-ul nostru – www.gr.politiaromana.ro – IPJ Giurgiu, adresele de mail ale subunităților și serviciilor Inspectoratului.

Astfel, pentru a nu mai apela la serviciile poștale sau pentru a nu vă mai deplasa la unitatea de poliție, trebuie să transmiteți dovada plății amenzii la e-mailul unității sau subunității din care face parte agentul constatator care v-a sancționat”, se arată în comunicat.

În document este precizat, totodată, că giurgiuvenii nu mai sunt nevoiţi să meargă la Poliţie cu o copie xerox a cărții de identitate pentru a obține documente eliberate de poliție. “Este suficient să transmiteți copia scanată a documentului de identitate pe e-mailul Inspectoratului de poliție județean.

Totodată, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România”, este precizat în comunicat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.