Colegii de la Giurgiu Acum au postat, marţi, 30 august, un articol în care este prezentată declaraţia preşedintelui PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, pe tema mult-trâmbiţatei plecări a fostului premier din formaţiunea politică menţionată.

Astfel, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a declarat: „ Am vorbit personal cu Victor Ponta despre acest subiect şi pot să vă spun că Victor Ponta nu pleacă din PSD. Este asigurarea pe care mi-a dat-o personal, şi sincer vorbind, nici nu mă aşteptam să fie altfel. Îl cunosc pe Victor de mulţi ani şi stiu că nu este omul care să îşi trădeze partidul. Am muncit mult, într-o echipă care a reuşit să câştige voturile unei părţi importante a populaţiei. PSD a dat cel mai performant Guvern şi i-a încredinţat lui Victor Ponta răspunderea de a-l conduce, iar rezultatele s-au văzut. Oamenii de calitate intră în politică fiind călăuziţi de o doctrină şi pe care n-o trădează cu uşurinţă. Victor Ponta a fost şi este un social democrat şi sigur va rămâne lângă partidul care a investit multă încredere în el”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here