Mai exact, manifestarea a fost organizată pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei.

Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi cei ai instituţiilor MAI şi MApN s-au reunit la monumentul din apropierea Parcului Alei pentru a participa la o serie de activităţi specifice unui asemenea moment.

Astfel, a fost oficiată o slujbă religioasă, a fost intonat Imnul Eroilor, au fost rostite alocuţiuni, dar, de asemenea, au fost depuse coroane de flori şi au fost aprinse lumânări în memoria soldaţilor care au murit în timpul luptelor pentru “Reîntregirea României”.

Sursă foto: pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Giurgiu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.