Examenele scrise ale Bacalaureatului 2016- sesiunea de toamnă au debutat luni, 22 august, cu testarea la limba şi literatura română.

La nivel naţional sunt peste 42.000 de absolvenţi de liceu care s-au înscris la această sesiune, iar la nivel local, avem circa 800 de elevi.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, marţi, 23 august, elevii de altă naţionalitate vor susţine examenul la Limba şi literatura maternă, în timp ce miercuri, 24 august, este programată proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului se va încheia vineri, 26 august, când absolvenţii de liceu vor fi examinaţi la una din materiile la alegere ale profilului şi specializării .

Luni, 29 august, până la ora 16:00, unităţile de învaţământ vor afişa rezultatele obţinute de candidaţi, iar cei nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţie până la ora 20:00.

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate joi, în prima zi din septembrie, iar cei care nu au obţinut o medie mai mare de 6, vor fi declaraţi respinşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.