O familie cu cinci copii, din Giurgiu, a rămas pe drumuri, după ce un incendiu a mistuit casa acestora. Săptămâna trecută, consilierii locali giurgiuveni au aprobat un ajutor financiar de urgenţă pentru ei iar într-o recentă conferinţă de presă, primarul Nicolae Barbu a făcut şi un apel către giurgiuveni.

“Avem fonduri pentru toate materialele, dar am dorit să nu asigurăm și forța de muncă și cheltuielile cu manopera, pentru că e bine ca fiecare din noi să ne implicăm. Putem să îl luăm ca pe un ajutor de Sfânta Maria pentru această familie greu încercată (… ), pentru ca în ziua Adormirii Maicii Domnului să poată avea un acoperiș deasupra capului, o casă reparată și refăcută. Este un apel către voluntariatpentru cei care vor să participe și să asigure suportul tehnic pentru ridicarea acelei case”, a declarat Barbu. Acțiunea de reconstruire este programată pentru începutul săptămânii viitoare.DSC_0085

Reprezentanţii Primăriei Giurgiu scriu pe site-ul instituţiei că incendiul a izbucnit în urmă cu o lună, pe 8 iulie, și a cuprins acoperișul casei pe o suprafață de 20 m2, o magazie de lemne și o cameră.

„În procesul verbal de intervenție al ISU Vlașca se preciza că, din cauza cantității de apă infiltrată în pereți, casa construită din paiantă prezintă pericol de prăbușire pe o suprafață de 32 m2.

Municipalitatea a dispus cuantificarea pagubelor și stabilirea sumei necesare reparațiilor, iar în ședința ordinară din 28 iulie a aprobat acordarea unui ajutor financiar de urgență de 25.000 de lei”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.