Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, alături de alţi şapte edili din regiunea Sud-Muntenia au participat, joi, 4 august, la Giurgiu, la o întâlnire de lucru a Asociaţiei Municipiilor din România(AMR). Au fost prezenţi, aşadar, primarii din Târgovişte, Ploieşti, Piteşti, Slobozia, Alexandria, Călăraşi şi, desigur, Giurgiu.

13895041_628054547356104_3590105238154441624_nCu toţii au fost de acord cu înfiinţarea unei regionale a AMR cu sediul la Giurgiu, al cărei preşedinte este primarul Nicolae Barbu. După discuţiile edililor, Negoiţă şi Barbu au susţinut o conferinţă de presă şi au prezentat subiectele principale dezbătute la întâlnire.

„Încercăm să fim mai eficienţi, administraţia publică locală nu este o chestie simplă, oamenii au aşteptări de la noi şi suntem conştienţi că împreună vom fi mai puternici. România este unică în lumea civilizată în ceea ce priveşte discrepanţele uriaşe între administraţia locală şi cea centrală. Adică, dacă un jurist are la o primărie din teritoriu un salariu de 1.000 de lei, la un consiliu judeţean primeşte 1.500 de lei, la prefectură 3.000 iar în Bucureşti salariile sunt şi mai mari. Ne pleacă oamenii din primării, depopulăm instituţiile, rămânem fără oameni buni din pricina acestor diferenţe! Tragem, aşadar, un semnal de alarmă şi le cerem celor care reglementează acest domeniu să ia măsuri pentru că aşa nu se mai poate!”, a spus Robert Negoiţă.DSC00093

În afară de salarizarea unitară, primarii din regiunea Sud-Muntenia au ridicat şi problema controalelor abuzive. „Sunt 30 de instituţii care controlează o primărie. Avem şi aici o problemă esenţială. Cine greşeşte, plăteşte! Noi, ca primărie, asta facem. Dar ce se întâmplă cu cei care ne controlează, dar greşesc, noi câştigăm în instanţă şi ei nu plătesc pentru greşeala lor? Milităm pentru responsabilitate de ambele părţi!”, a mai spus, la Giurgiu, primarul Sectorului 3.

Totodată, el a spus că s-a discutat şi pe tema absorbţiei fondurilor europene, zero- anul acesta, dar, a precizat edilul bucureştean, nici acum multe ghiduri pentru exerciţiul financiar 2014-2020 nu au fost lansate.

La rândul său, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, s-a declarat încântat că ai săi colegi au ales urbea noastră ca sediu al AMR Sud-Muntenia şi l-a felicitat pe preşedintele AMR, Negoiţă, pentru ideea descentralizării structurii.DSC00094

„Era greu să ne întâlnim o sută de oameni odată, fiecare cu problemele zonei sale! Centralizarea problemelor pe regiuni şi transmiterea ulterioară a acestora la centru reprezintă un mod eficient de lucru. Trebuie să avem o voce puternică pentru ca orice guvernant, indiferent de culoarea sa politică, să îşi aplece urechea şi să şi ia măsurile ce se impun”, a precizat Nicolae Barbu.

Revenind la problema salarizării unitare, întrebat cum poate AMR să intervină în vreun fel în acest sistem, Robert Negoiţă a precizat: „Putem,cu analize comparative pe care le putem aduce la cunoştinţa celor cu atribuţii, explicaţii concrete şi până la acţiuni de stradă ori chiar grevă generală, ca ultimă încercare de a-i convinge!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.