32 de agenţi de poliţie încadraţi din sursă externă s-au prezentat vineri, 1 iulie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.
Este vorba despre cei declarați admiși la concursurile organizate de IGPR, în sistem centralizat, în perioada aprilie-mai 2016, pentru ocuparea unor posturi de agent din specialitatea ordine publică, prin încadrare directă sau reîncadrare, având în vedere deficitul de personal de la nivelul Poliției Române.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Giurgiu, procesul de integrare al polițiștilor se va desfășura pe mai multe etape. Astfel, până la data de 11 iulie, polițiștilor le vor fi prezentate posturile unde aceștia își vor desfășura activitatea și vor fi angrenați în activități de instruire și administrative.

Pe 11 iulie, polițiștii vor depune jurământul într-un cadru festiv organizat la sediul IPJ Giurgiu iar în perioada 25.07.2016-21.10.2016, polițiștii vor urma cursurile de formare profesională la instituțiile de învățământ ale Poliției Române.
Până la terminarea cursurilor polițiștii nu vor purta armamentul din dotare asupra lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here