Renumitul sportiv s-a declarat în fiecare an, de altfel, încântat de modul în care este primit de către giurgiuveni. Însă, de această dată, bucuria sa a fost cu atât mai mare cu cât locul de desfăşurare a competiţiei „Descoperă Rowmania” a fost unul de nerecunoscut. Zona de agrement de la Cama, amenajată cu fonduri europene de către Primăria Giurgiu, l-a încântat pe Patzaichin, aflat la Giurgiu pentru al treilea an consecutiv.

Fie să se înscrie la concursul de vâslit în canotci de 10+1, fie doar să asiste, sute de giurgiuveni de toate vârstele au mers duminică, 26 iunie, la unul dintre cele mai aşteptate evenimente petrecute la Giurgiu, cu ocazia Zilei Dunării.

Organizatorii au anunţat că la competiţia „Descoperă Rowmania” au participat26 de echipe, deci 280 de oameni au vâslit în cele trei canotci Sulina, Chilia şi Sfântul Gheorghe.

„Mă bucur să constat că interesul pentru această competiție este din ce în ce mai mare şi recunosc faptul că am rămas uimit să văd cât de mult s-au schimbat, desigur că în bine, condițiile acestei zone. Este o investiție utilă şi îl felicit pe primarul Nicolae Barbu pentru aceasta”, le-a spus jurnaliştilor locali Ivan Patzaichin.

Foto: Andrei Sfetcu- Primăria Giurgiu. GALERIE AICI: https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/photos/?tab=album&album_id=611245509037008

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.