Manifestări religioase şi ceremoniale militare sunt desfăşurate, anual, pe 9 iunie, când este marcată la nivel naţional Ziua Eroilor.

Şi azi, oficialitățile locale și județene giurgiuvene au participat la activităţile specifice, desfăşurate la Monumentul Eroilor de la Biserica ”Înălțarea Domnului” din șoseaua București.

Manifestările au debutat cu primirea oficialităților locale și județene de către Garda de Onoare, urmată fiind de intonarea ”Imnului Național” de către Fanfara Centrului Cultural ”Ion Vinea”.

După ce au fost trase clopotelele tuturor lăcașurilor de cult din municipiu, un sobor de preoți a oficiat în fața monumentului din curtea bisericii un ceremonial religios de pomenire.

 

De asemenea, de Ziua Eroilor au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor de către oficialitățile locale și județene, reprezentanţi ai instituţiilor MAI şi MApN.

Activităţile dedicate Zilei Eroilor s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare pe șoseaua București, în fața Bisericii ”Înălțarea Domnului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.