Primele rezultate parţiale comunicate de către cei de la Biroul Electoral Judeţean arată detaşarea clară a PSD Giurgiu de celelalte formaţiuni politice. Şi, chiar dacă au fost numărate voturile în doar aproape un sfert dintre secţii, nu încape îndoială că social-democraţii, atât la judeţ, dar şi la municipiu au peste 60% dintre sufragii, ceea ce le permite formarea de majorităţi confortabile în Consilii.

Rezultatele parţiale date de BEJ le puţeţi citi AICI.

Astfel, conform calculelor fireşti, PSD ar putea avea chiar 20 de consilieri judeţeni, PNL doar 8 şi ALDE 3. La Consiliul Local, ar fi 11 consilieri PSD, şapte ai PNL şi 3 ai ALDE.

Pe de altă parte, de menţionat este că PSD a câştigat alegerile în aproape toate primăriile din judeţ.

Astfel, social-democraţii au primari în Giurgiu– Nicolae Barbu

Mihăileşti- Mihai Dobre

Adunaţii Copăceni- Daniel Rusu

Bolintin Vale- Daniel Trăistaru

Băneasa- Ion Viorel Rotaru

Bucşani- Radu Pătrăşescu

Buturugeni- Dumitru Preda

Bulbucata- Lucia Andrei

Călugăreni- Marin Voinea

Clejani- Florin Nidelea

Colibaşi- Constantin Stoica

Comana- Aurel Enache

Crevedia Mare- Elena Vasilică

Floreşti-Stoeneşti- Marius Niţescu

Găiseni- Gheorghe Manea

Ghimpaţi – Constantin Cărăpănceanu

Găujani- Dumitru Marcu

Gogoşari- Dănuţ Daia

Gostinari- Ion Marin

Gostinu- Dumitru Văcaru

Grădinari- Florea Tudor

Greaca- Florentin Surduleasa

Hotarele- Silvian Manea

Iepureşti- Costin Ceauşu

Isvoarele- Gheorghe Noapte

Izvoarele- Silviu Marius Cazacu

Joiţa- Constantin Tănase

Letca- Marian Negru

Mihai Bravu- Ion Niţu

Mârşa- Virginia Drăgan

Ogrezeni- Jean Jipa

Oinacu- Laurenţiu Burtavel

Prundu- Cătălin Corbea

Putineiu- Gheorghe Breazu

Răsuceni- Costel Splălatu

Roata- Marin Ghidănac

Schitu- Ionel Paşol

Singureni- Marian Pătuleanu

Slobozia- Florin Gheonu

Stoeneşti- Ilie Ene

Toporu- Constantin Ionescu

Ulmi- Nicolae Petre

Valea Dragului- Marin Mototolea

Vărăşti- Adrian Mălălean şi Vedea- Marin Bălan.
PNL a câştigat primăriile din Bolintin Deal- Emilian Bănică, Cosoba- Carmen Gabriel Lixandru, Stăneşti- Dănuţ Mitrea, Săbăreni- Viorel Iosif, Herăşti- Ion Manolache, Frăteşti- Marian Cărăţeanu.
ALDE a câştigat primăriile din Malu – Eugen Şoavă, Vănătorii Mici- Aurelian Simion şi Daia- Adrian Şerban.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.