Primarul Nicolae Barbu, candidat PSD Giurgiu pentru un nou mandat de primar al municipiului, a postat, recent, pe pagina sa de Facebook, un mesaj către giurgiuveni. Vi-l redăm integral în rândurile de mai jos:

„Acum 4 ani vă spuneam că „Giurgiu merită mai mult “ și veneam în fața dumneavoastră cu un contract în care îmi asumam îndeplinirea a 16 articole.

Acest mandat se apropie de final și dincolo de cele 16 obligații respectate am reușit să duc la bun sfârșit proiecte importante pentru oraș, în spiritul unei dezvoltări integrate și durabile, demnă de un oraș european.

În 2012, nu am găsit la Primăria Giurgiu niciun proiect european inițiat de municipalitate, eram doar parteneri alaturi de Primăria Ruse într-un proiect în care ei beneficiau de 6,8 milioane de euro, în timp ce noi doar de 1,2 milioane.

În oraș nu exista niciun loc de joacă și niciun parc nu era modernizat, parcurile nu erau dotate cu toalete publice, ca semn de minimă civilizație, și mii de giurgiuveni locuiau încă pe strazi de piatră și pământ (54 de km) sau fără apă și canalizare menajeră (62 de străzi, ulițe fundaturi, etc).

Liceul Ion Maiorescu, emblema învățământului giurgiuvean, era în paragină, școlile nu beneficiau de investiții majore și unele grădinițe funcționau în spații insalubre sau improprii (apartamente de blocuri).

Orașul Giurgiu nu avea de o strategie de dezvoltare urbană, așa cum UE o cere, nu erau gândite proiecte în cadrul Programului Operațional Regional prin care alte orașe s-au dezvoltat major și peste toate acestea, vistieria municipalității era goală.

Primăria avea un credit de 18 milioane de euro și, lunar, plăteam rate și dobânzi la credite contractate de fostul primar de circa 12 miliarde de lei vechi, chiar mai mult decât încasam în anumite luni din taxe și impozite și timp de un an și jumătate am fost practic legat de mâini și de picioare din cauza lipselor resurselor financiare, iar termenul de fonduri europene era necunoscut”. Primar Nicolae Barbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here