Preşedintele Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, a fost, marţi, 31 mai, în vizită la Giurgiu, la invitaţia liderului PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, şi a echipei acestuia.

Liviu Dragnea a avut, mai întâi, o scurtă întrevedere cu liderii giurgiuveni, la sediul PSD Giurgiu.

Mai apoi, însoţit de colegii săi, preşedintele Dragnea a mers în Zona Liberă, la Şantierul Naval. El a stat de vorbă cu angajaţii Shipyard, însă, de asemenea, a avut ocazia să le vorbească şi celor care vor lucra la proiectul privind amenajarea Portului Trimodal.

Mai apoi, Liviu Dragnea a fost invitat să participe la evenimentul de prezentare a candidaţilor PSD Giurgiu la funcţia de primar. Acţiunea a fost găzuduită de Ateneul „Nicolae Bălănescu”. Acolo, sala mare a devenit neîncăpătoare pentru susţinătorii social-democraţi care şi-au aplaudat edilii sau viitorii primari în judeţul nostru.

Încredere reciprocă, putere de muncă, respect faţă de oameni şi prietenie. Aşa s-au prezentat cei din echipa PSD Giurgiu la evenimentul de astăzi, într-o atmosferă generală de relaxare, lucru ce poate fi observat şi din imagini.

Fiecare candidat în parte a fost prezentat de către preşedintele social-democrat giurgiuvean, Niculae Bădălău.

„Campania electorală este aproape de final și le mulțumesc tuturor, în primul rând candidaților, pentru efortul depus. Îmi doresc ca aceste ultime patru zile rămase să le folosim la maximum, astfel încât Giurgiu să își mențină prima poziție câștigată după alegerile prezidențiale din 2014. Este meritul dumneavoastră, al tuturor, dar ne obligă să arătăm că suntem o echipă valoroasă. Populația din Giurgiu a apreciat întotdeauna guvernarea PSD și mai ales ceea ce am făcut noi, social-democrații, pentru cetățeni”, a spus Bădălău.

Pe de altă parte, social-democratul le-a spus colegilor săi să fie atenţi la zilele următoare şi să nu se lase „provocaţi” în vreun fel.

„Mergeți în continuare pe același sistem, vorbiți cu fiecare cetățean, și faptul că avem candidați foarte valoroși nu ne dă voie să pierdem. Eu am considerat și consider în continuare că suntem prieteni, colegi, v-am fost și vă sunt aproape în continuare. După opt ani în care PNL-iștii nu v-au băgat în seamă, nu au ținut cont de doleanțele dumneavoastră, trebuie să câștigăm Consiliul Județean, pentru că avem și o datorie morală față de cetățenii acestui județ”, a mai zis preşedintele PSD Giurgiu.

Bădălău: Giurgiu va avea o altă faţă cu un social-democrat la conducerea Consiliului Judeţean

Totodată, legat de munca politică din cei 26 de ani de când singurul partid politic la care a activat a fost Partidul Social Democrat, senatorul Niculae Bădălău a menţionat că acum, în 2016, s-a ivit ocazia ca PSD să demonstreze că ceea ce a făcut în trei ani și jumătate de guvernare Ponta, în care s-au reparat toate nedreptățile, trebuie să continue.

„Numai la nivelul județului Giurgiu, prin Programul de Dezvoltare Locală, inițiat de Liviu Dragnea, județul a atras cea mai mare sumă pentru proiecte de infrastructură: peste 6.000 de miliarde de lei vechi, meritul fiind, în principal, al lui Liviu Dragnea. Avem o echipă de candidați puternici, în comune şi oraşe, dar mai ales la nivel de municipiu. Nicolae Barbu, candidatul nostru, merită să continue munca începută în Primărie, pentru că este cel care a adus liniștea în municipiu, în condițiile unui Consiliu Județean ostil, cu o primărie preluată cu datorii imense; cu toate astea, a avut – și are – o gândire pentru o administrație modernă, aproape de cetățean, și sunt sigur că, având și un Consiliu Local, și un Consiliu Județean sub sigla PSD, Giurgiu va avea o altă față. Noi trebuie să îl sprijinim, astfel încât clica lui Iliescu să nu poată, după patru ani de „șomaj”, să se întoarcă și să căpușeze Primăria, așa cum a făcut-o ani de zile sub conducerea PNL”, a adăugat senatorul Niculae Bădălău.

La rândul său, candidatul PSD la un nou mandat de primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a spus că este convins că, pe 5 iunie, giurgiuvenii, prin votul lor, vor consfinţi valoarea, forța, locul social-democrației în municipiu și în judeţ.

„Am fost vârf de lance al județului, și acolo trebuie să rămânem. Mulți au blamat OG 55, dar au uitat anul 2006, când din 35 de primari, am rămas cu doar 12, într-o singură săptămână. Au uitat de anul 2012, când, chipurile, sub „sigla” USL, au impus numai primari din PNL. Oamenii au văzut de unde primesc ajutorul, de aceea s-au îndreptat către noi, către Partidul Social Democrat. Avem obligația să susținem în continuare aceste valori, ale social-democrației, suntem forța numărul unu și în municipiu, și în județ, și așa trebuie să rămână lucrurile”, a spus Barbu.

Liviu Dragnea: Noi, social-democrații, avem o „problemă de sănătate”: nu ni se îndoaie genunchii!

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, invitat să ia cuvântul, a smuls ropote de aplauze la finalul discursului.

„Partidul Social Democrat așa a fost întotdeauna: ca o familie, cu oameni care sunt prieteni, cu oameni care se înțeleg unii cu ceilalți! Văd printre candidații dumneavoastră, pe care mă bucur să spun că îi sprijin cu tot ce pot, foarte mulți primari cu multe mandate în spate, lucru care certifică valoarea și respectul de care se bucură aceștia în comunitate. Aveți candidați tineri, la început de drum, care au putere de muncă, și pot face treabă pentru localitățile lor. Noi, social-democrații, ne bucurăm de cel puțin o treime din preferințele românilor… Nu ne vor înfrânge, pentru că nu pot face să dispară, pur și simplu, o treime din popor! Noi, PSD, suntem reprezentanții unui partid care își iubește țara, și care nu știe să stea cu capul plecat. Nu îngenunchem în fața nimănui, și nu știm să stăm nici în poziția ghiocelului!”, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea: Nu vă lăsaţi provocaţi de mincinoşi, de „şmenari”!

Totodată, pentru Giurgiu, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, spunea că își dorește ca primarul Nicolae Barbu să își continue proiectele, având în el, Liviu Dragnea, un susținător. „Îl asigur de tot sprijinul meu, și ne vom folosi forța pentru realizarea de lucruri bune. Îl asigur, de asemenea, de sprijinul viitorului Guvern PSD, și îl aștept cu un program de dezvoltare. Anii de conducere ai PNL și-au spus cuvântul, atât asupra municipiului, cât și județului, bătaia de joc fiind cuvântul lor de ordine.

În schimb noi, PSD, am fost întotdeauna partidul care construiește, dovada fiind acum cele peste 3200 de șantiere deschise în toată țara, proiectele finalizare pentru apă sau canal, dar și cele 1042 de școli modernizate și complet dotate. Nimeni nu a avut curajul pornirii unui asemenea program, care conferă dezvoltare, și, dacă în trei ani și jumătate s-a demonstrat că se poate, haideți să continuăm și în următorii patru același lucru: reconstrucția! Cei de la PNL nu au proiecte, ei au venit și vin numai cu șantaje, cu cumpărări de voturi, cu intimidări! Nu vă lăsaţi provocaţi de mincinoşi, de şmenari! Noi am demonstrat că se poate lucra cu proiecte iar oamenii cărora li s-a schimbat viața în bine știu ce au de făcut, atât la alegerile locale din iunie, cât și la cele parlamentare din toamnă!”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Text: Oana Călin

Foto: Cătălina Sfetcu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.