Duminică, 22 mai, a fost o zi plină pentru echipa de campanie a PSD Giurgiu. Social-democraţii au fost invitaţi să participe la întâlniri cu cetăţenii, atât în Băneasa, cum am prezentat anterior, dar şi la Singureni, Putineiu, Slobozia şi Malu.

La Singureni, străzile şi uliţele localităţii s-au umplut cu sute de oameni care au mărşăluit în semn de susţinere a primarului Marian Pătuleanu şi a echipei PSD.

„La Singureni, partidele politice au renunţat la ideea de a-şi impune un candidat care să-l învingă pe actualul primar. Cu toţii ştiu că Marian Pătuleanu este greu de învins! Mai exact, imposibil! Succes Marian Pătuleanu!”, a scris pe pagina sa de Facebook, vicepreşedintele PSD Giurgiu Marian Mina.

„Demonstrație impresionantă ieri în comuna Singureni: toată comuna a ieșit duminică, 22 mai, să îl susțină pe primarul Marian Pătuleanu. Sute de persoane au mers alături de primarul Pătuleanu în campanie electorală, au împărțit ziare, flyere, au lipit afișe și și-au arătat susținerea pentru acesta. M-am bucurat să fiu alături de domnul primar şi să constat, încă o dată că oamenii au încredere în candidaţii PSD!”, a scris pe Facebook şi liderul PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău.

Sute de oameni au ieşit, la Slobozia, în întâmpinarea echipei PSD care-l susţine pe Florin Gheonu. De asemenea, social-democraţii giurgiuveni, seniorii, dar şi tinerii au fost şi în mijlocul oamenilor din Malu, acolo unde este susţinut Nicu Coporan.

„Şi la Slobozia, giurgiuvenii sunt alături de Florin Gheonu, pentru că ştiu că proiectele de dezvoltare pot fi duse mai departe în această formulă. La Malu, avem un nou candidat care se bucură de aprecierea atât de multor oameni şi în care ne punem şi noi întreaga încredere. Succes, Nicu Coporan!”, au spus, după evenimentul de ieri, liderii PSD Giurgiu.

Echipa de campanie a PSD Giurgiu a fost, de asemenea, prezentă, duminică, 22 mai, şi la Gostinu, acolo unde harnicul Dumitru Văcaru a fost însoţit, în activitatea electorală, şi de locuitorii comunei pe care o păstoreşte.

„Susţinem continuarea tuturor proiectelor începute la Gostinu de către Dumitru Văcaru. Totodată, îl felicităm pentru ce a reuşit să întreprindă până acum! Le mulţumim oamenilor din localitate pentru că sunt alături de primarul lor şi de echipa PSD Giurgiu”, au transmis reprezentanţii social-democraţilor giurgiuveni.

Demonstraţie de forţă politică a fost făcută, duminică, şi la Putineiu. Pentru a doua zi consecutiv, primarul PSD Gheorghe Breazu a avut alături de el, într-un marş electoral, sute de oameni. El a avut şi un mesaj către contracandidaţii săi, preluat de liderii social-democraţi şi postat pe reţelele de socializare.

„I-am lăsat două săptămâni pe cei de la PNL să se joace de-a primarul şi preşedintele Consiliului judeţean, pe gardurile din Putineiu.
Acum, sper, că s-au trezit la realitate şi înţeleg că nu au nicio şansă în alegerile care urmează.
Dacă erau cuminţi şi nu desfăşurau o campanie electorală agresivă, nu intenţionam să-i umilesc prin scorul pe care îl vor obţine în 5 iunie. Candidatul PNL nu are nicio legătură cu Putineiu decât cu pădurea şi domeniul de vânătoare. Pe lângă cerbi şi căprioare, ei sunt iepuraşii din această întrecere electorală”
, a transmis Gheorghe Breazu.

Sursă foto: Facebook

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.