Conducerea Partidului Social-Democrat anunţa, încă din aprilie, faptul că ai lor candidaţi la funcţiile de primar sau consilier local ori judeţean vor semna un contract social cu cetăţenii. Iată ce spun liderii PSD despre importanţa acestui contract:

„Fiecare candidat va semna în mod public contractul social cu cetățenii din comunitatea pe care o vor reprezenta, contract care va conține două componente importante: angajamentul de integritate și programul de dezvoltare al localității.

Fiecare candidat se va angaja să schimbe în bine comunitatea sa și avem convingerea că va acționa împreună cu oamenii, căci numai așa va găsi cele mai bune soluții.
PSD a folosit, în premieră, consultarea publică pentru finalizarea listelor de candidați. La nivelul fiecărei circumscripții, organizațiile locale au consultat alegătorii în legătură cu lista candidaților. Ne-am dorit să experimentăm această formulă pentru a evita impunerea unor oameni care, deși ar fi aleși prin vot, ar fi refuzați de comunitate.

Am avut o guvernare performantă. Ne-am respectat promisiunile. Avem, acum, candidați cu experiență și expertiză în administrația publică locală, care își vor depăși obiectivele.

Evoluțiile pozitive au avut loc pe fundalul criticilor permanente ale adversarilor noștri politici. În final, s-a dovedit că noi am avut dreptate. Acest lucru ne dă încredere în propria noastră viziune. Suntem pregătiți pentru a aplica politicile Planului de dezvoltare accelerată a țării, pe care PSD îl va susține în anii următori.

În acest an, au loc alegeri locale și parlamentare; întreaga conducere administrativă și politică a țării, cu excepția președintelui, va fi testată prin vot. Politica administrativă se face numai cu inima și cu ideile comunității, precum și folosind propria experiență și expertiză. Ea nu se face niciodată sub presiunea evenimentelor ori din instinct. PSD va avea mereu o legătură strânsă cu oamenii, va fi prezent în fiecare comunitate. Va evalua permanent obiectivele asumate și gradul lor de îndeplinire.

Pentru noi, este important să cunoaștem și să rezolvăm problemele medicilor, profesorilor, muncitorilor, cercetătorilor, pensionarilor și ale celorlalte categorii de cetățeni, care au nevoie de sprijinul nostru. Credem cu tărie că societatea românească are nevoie de o politică de centru-stânga, o politică a solidarității”.

Partidul Social-Democrat(sursa Facebook)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.