Sigur ştiţi că, dincolo de declaraţiile abracadabrante ale PNL-iştilor, lucrurile stau în felul următor: când PNL a avut Guvernul şi, o perioadă, conducerea la judeţ şi oraş, zeci de miliarde de lei au fost vărsate mai cu seamă în bugetul municipiului.

Aşadar, câţi bani au mai ajuns, pentru proiecte, la primarii din judeţ şi în ce mod, dar mai ales unde sunt cei alocaţi municipiului?

Când Dumitru Beianu(PNL) era preşedinte al Consiliului Judeţean şi Lucian Iliescu(PNL) era primar al municipiului Giurgiu, cum ziceam, zeci de miliarde au fost vărsate, de la mare către mic, în bugetul municipiului. În ce au fost investiţi? Şi ce justificare le-a fost adusă primarilor care ar fi putut utiliza sume mai consistente pentru proiectele lor de atunci?

Din aproape în aproape: Dumitru Beianu(PNL) a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu(2008-2012). În mandatul său, strict pentru judeţ vorbind, au fost începute proiecte precum Depozitul Ecologic, Mănăstirea Comana etc., proiecte de zeci de milioane de euro pe care s-ar putea să le dăm înapoi Uniunii Europene. Aceasta, deoarece, nu se ştie încă din vina cui, c-o aruncă de la liberal la liberal, n-au fost în stare să le finalizeze. Din pricina lor, s-ar putea să plătească bani grei inclusiv primăriile nevoite să contribuie cu ditamai cofinanţările.

Din aproape în şi mai aproape. De ce, în 2013, Dumitru Beianu l-a susţinut pe colegul său Vasile Mustăţea la şefia PNL Giurgiu, eliminându-l pe Lucian Iliescu, dacă ştia că nu-i bun de nimic?

Şi, aproape de tot. Cât tupeu să ai ca să faci, după toate cele de mai sus, următoarea declaraţie: „Am anticipat o situaţie oarecum în premieră legată de faptul că, datorită sumelor mari de bani pe care Ministerul Dezvoltării le-a pus la dispoziţia primarilor, prin intermediul domnului Bădălău şi a echipei sale, primari care i-am fi dorit alături de noi au ales, până la urmă, să rămână în PSD, mulţi dintre aceştia neputând să reziste unor forme de convingere, presiuni sau şantaj până la urmă. Ca atare, am optat să nu avem candidaţi la primărie în aceste localităţi şi vom solicita doar voturi pentru Consiliul Judeţean”. Zise Dumitru Beianu, în ultima conferinţă de presă a PNL Giurgiu.

Incredibil! Pe de-o parte, copreşedintele liberal recunoaşte că au fost aduşi bani mulţi pentru proiecte, dar, tipic discursului unuia care n-a făcut acelaşi lucru, zice că ăsta-i un lucru rău… Nu mai luăm în calcul jignirea primarilor, că doar îi numeşte „şantajabili”. Nu vi se pare că e tipic discursului unuia căruia, de fapt, îi e ciudă? Tipic PNL-istului care zice că dacă altul face ceva pentru români, asta se numeşte „pomană”, „şantaj”, „presiuni”?

Presiuni? Ia uitaţi-vă, giurgiuveni, la ce se întâmplă, în această perioadă, cu celebrele controale dispuse de prefectul fost PNL-ist Zorinel Niculcea! Da, cu deconcentratele trimise la comandă în comune conduse de primari PSD şi care sunt anti-Marin Anton!

Despre ce vorbiţi? Chiar credeţi că giurgiuvenii mai înghit treburi d-astea? Vă asigurăm că nu. Nici măcar pe degeaba!

Redacţia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.