Să luăm aminte… Te păcălesc o dată, să le fie ruşine! Te păcălesc a doua oară, să-ţi fie ruşine! Te păcălesc a treia oară, meriţi ceea ce primeşti!

Cu scârţâieli asurzitoare şi fisuri ramificate în locurile esenţiale, dar unsă bine cu „Vaselină de Blaga” şi ajutată de tinerii frumoşi, liberi şi distraşi, Dreptei – după cum bine ştiţi- i-a ieşit pasenţa la prezidenţiale, după etichetarea a tot ce înseamnă Stânga drept „comunişti”.

Tineri, vârstnici, mici, mari, slabi, graşi, minori înainte de ‘89, nenăscuţi înainte de ’89, liberali prin meserie: mult peste jumătate de Românie s-a lăsat etichetată cu un termen al cărui sens l-au impus strict negativ, deci peiorativ şi înfricoşător. În timp ce, restul de mult sub jumătate din România, bună parte buimăcită, a urlat că şi-a luat ţara înapoi. Sigur că s-a dovedit că nu prea ştia de la cine, fiindcă Dreapta, în ultimii 10 ani de până în 2014, n-a pierdut-o vreun pic.

(Frâiele guvernamentale le-au pierdut, bafta noastră!, da, timp de 4 ani, după Boc, Blaga, Videanu, Predoiu, Ungureanu. 4 ani, când Victor Ponta şi guvernul său de Stânga au redat românilor ceea ce, sub pretextul crizei internaţionale, le luase Dreapta)

Exact asta-i şmecheria! Te faci că n-ai fost tot tu şi arăţi cu degetul spre tot ce nu-i cu eşarfă galbenă la gât şi strigi, prefăcându-te speriat: ciuma roşie, băăăă! Şi, pe umărul drept, îţi stă, cu ecuson portocaliu lângă inimă, ditamai susţinătorul fostelor guverne de Dreapta, al fostului preşedinte Băsescu, şi îţi şopteşte: mai tare, mă, mai tare!

La Giurgiu, situaţia este poate chiar mai… înfiorătoare, dacă doriţi.

În ultimii 8 ani, la conducerea Consiliului Judeţean au fost doi politicieni de Dreapta( mda, cu baletări ale unuia, dar asta-i din altă parte). Ce recapitulări ale succeselor lor doriţi să fac aici?! Ambii „de Dreapta”, Dumitru Beianu şi Vasile Mustăţea, urlă cu tupeu- ingredientul secret- călare pe dragoni din carton: Giurgiuveni, trebuie să scăpăm judeţul de „ciuma roşie” şi să venim noi la conducere, cu măsurile noastre de Dreapta!

Asta, desigur, în timp ce Stânga, prin PSD, fără frâiele pe care le-a avut Dreapta, şi-a văzut de treabă şi, sprijinindu-i pe primari, a reuşit să aducă sume record de la bugetul naţional pentru proiecte de infrastructură. Pe demonstrate.

Cum să-i zicem chestiunii acesteia ca să nu părem neciopliţi? Un paradox?

Barem la municipiu situaţia ar fi de-a dreptul simpatică, dacă n-ar avea accente atât de grave. Candidatul PNL, deci al Dreptei, la funcţia de primar este un fost social-democrat „convins”, timp de câţiva ani, Florian Nicolae. Convins acum să se lase sprijinit, indiferent ce vreţi să însemne asta, de marele „de Dreapta” Lucian Iliescu, cel care a avut în mâinile sale acest oraş timp de 16 ani, patru mandate adicătelea.

El, da. Cu zeci de miliarde primite, în perioada 2008-2012, de la Consiliul Judeţean condus, reiau, de un politician „de Dreapta”, pentru dezvoltarea(?) urbei.

Acum aţi înţeles de ce am început cu: „să luăm aminte…”! Cât priveşte titlul acestui articol, important este să rămână fără virgulă, ca să n-ajungem în cea de-a treia ipostază!

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.