Cel mai simplu e pentru unii, în campanie, să se laude cu ceva, dar doar dacă a ieşit bine! Pentru că, dacă n-a ieşit bine, cel mai sigur e să arunce vina pe alţii… Că au sau nu au legătură cu ceva-ul respectiv.

Un lucru e cert, însă, când vine vorba despre depozitul ecologic de la Frăteşti, un proiect controversat de altfel, chiar n-ar trebui să se laude copreşedintele PNL Giurgiu Dumitru Beianu cu ce-a fost bun- dac-o fi fost- din acesta, şi, cu atât mai puţin, nu se cade să arunce vina asupra altcuiva pentru tot ce-i nu-i în regulă în privinţa acestuia!

În repetate rânduri, preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău(VEZI AICI articol!), primarul municipiului, Nicolae Barbu(CITEŞTE AICI), dar şi alţi edili din judeţ, precum cel din Prundu sau primarul din Ghimpaţi şi nu numai, au atras atenţia asupra acestui dovedit-păgubos proiect. Unul nefinalizat, cu o căruţă de bani europeni cheltuiţi deja(vreo 30 de milioane de euro) şi pe care JUDEŢUL GIURGIU, ATENŢIE! se pare că-i va returna Uniunii Europene din princina faptului că, nici după 4 ani de la inaugurare, nu a fost pus în funcţiune!

Beianu dă vina pe Mustăţea, Mustăţea pe Beianu, amândoi din acelaşi PNL care… mai vrea o dată! Unde mai pui că ei şi numai ei au avut în mână, în ultimii ani, nu doar „volanul” Consiliului Judeţean, ci, până de curând, şi frâiele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară înfiinţată special pentru proiect. De ce nu s-a pornit treaba? Curat-murdar…

Voci oficiale au atras atenţia, de asemenea, de-a lungul vremii, că proiectul a fost modificat cu privire la locul construcţiei. Adică, Beianu, la „rugăminţile” lui Lucian Iliescu, pe atunci primar al municipiului Giurgiu(acum susţinătorul lui Florian Nicolae), ar fi adus construcţia „mai aproape”. Aşa, ca să fie mai ieftin transportul pentru instituţia condusă de „el lider maximo”, spunea senatorul Niculae Bădălău în urmă cu câteva luni.

Beianu a mutat amplasamentul la Frăteşti, adicătelea, şi nu l-a lăsat la Ghimpaţi, cum se pare că era prevăzut iniţial- un loc cât mai „la jumate”, cum e corect şi firesc. Schimbarea amplasamentului a însemnat, desigur, ieşirea din proiect a mai multor primării din Giurgiu, care urmau să plătească un preţ fabulos pe transportul deşeurilor, dacă alegeau Frăteşti ca destinaţie pentru gunoiul menajer din localităţile lor.

Şi… bomboana de pe colivă, după cum puteţi vedea în imaginile de mai jos, aşa arată „faimoasele platforme” prinse în proiect şi menite să stocheze deşeurile până când acestea vor fi transportate la Frăteşti. Din ce trebuiau să fie conform proiectului, au fost amenajate nişte… garduri, direct pe pământ, nici măcar o îngrădire completă nu a fost efectuată. „Platformele” se transformă, aşadar, temporar, în mini-gropi de gunoi, în mini- focare de infecţie. Fotografiile sunt din Ghizdaru, Stăneşti.

 

DSC_0081 DSC_0082 DSC_0083 DSC_0084Mai e ceva de spus? Păi, mai bine i-aţi lua dumneavoastră, giurgiuveni, la întrebări pe PNL-işti, când vin acum, în campanie, cu ambele mâini întinse după voturile dumneavoastră! Că se laudă că ei şi numai ei ştiu cum să facă dezvoltare, proiecte mirobolante etc., că doar ei sunt ăi mai bine inteţionaţi şi pricepuţi. Pe bune? Aşa?

Redacţia

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.