Afirmaţia îi aparţine liderului social-democrat giurgiuvean, senatorul Niculae Bădălău, şi a fost făcută la cea mai recentă conferinţă de presă.

niculae badalau 7„Avem candidaţi pentru toate localităţile! Sunt oameni serioşi şi sunt convins că se bucură de susţinerea oamenilor. Avem şi noi candidaţi valoroşi, dar şi majoritatea primarilor în funcţie. Aceştia au dovedit că sunt buni administratori, gospodari, că sunt harnici şi, în plus, alături de echipa PSD Giurgiu au făcut treabă bună în ultimii ani, fiind sprijiniţi şi de Guvernul Ponta. Sunt alături de ei şi sunt convins că vom avea succes!

Într-adevăr, suntem relaxaţi, pregătiţi pentru campania electorală pe care ne-o dorim corectă, cu respectarea legii, lucruri pe care le cerem şi adversarilor noştri!”, a spus Bădălău.

Preşedintele PSD Giurgiu a reamintit faptul că PNL a fost la conducerea municipiului timp de 16 ani şi 8 ani la judeţ.

„Au demonstrat deja că sunt incompetenţi, în timp ce noi, PSD, le-am arătat oamenilor că suntem o echipă serioasă, că ştim ce trebuie să facem pentru dezvoltare şi putem să facem acest lucru, de aceea sunt convins că avem susţinerea masivă a giurgiuvenilor!”, a mai spus Niculae Bădălău.

Pe de altă parte, întrebat dacă el crede că, după alegeri, unii primari ar putea „trece” la alţii, Bădălău a spus că cei din echipa sa sunt serioşi şi că nu au motive să facă asta.

„Noi am fost lângă oameni şi nici Marin Anton n-a putut să-i plimbe pe primari cum a dorit el, nici Lucian Iliescu, deci, cu atât mai puţin Beianu sau Mustăţea. Anton a zis pe la o emisiune televizată că are <<arta negocierii>>. Eu nu am arta negocierii, ci am arta seriozităţii, dar şi o echipă de oameni capabili şi valoroşi. Noi, 4 ani, nu am făcut altceva decât administraţie! Ei, doar politică”, a mai declarat Niculae Bădălău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.