Colegii de la Giurgiu Acum au prezentat miercuri, 4 mai, o declaraţie politică a preşedintelui PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, făcută după demisiile ori demiterile din Guvernul Cioloş care, în opinia politicianului giurgiuvean, arată şubrezimea construcţiei guvernamentale.

Vă redăm, aşadar, şi noi, integral, declaraţia senatorului Niculae Bădălău:

Guvernarea tehnocrată începe să scârțâie din toate părțile

La sfârșitul anului 2015, românilor li s-a promis o guvernare tehnocrată performantă și plină de înțelepciune. Li s-a spus că asta este calea cea bună și că partidele trebuie să primească o lecție politică. Că doar printr-un astfel de experiment clasa politică se va responsabiliza și va ajunge să conștientizeze propria ei condiție și stadiul în care a ajuns.

Astfel, românii au primit la pachet, gata ambalată, adunată de pe ici și de pe colo, din instituțiile europene, o garnitură de miniștri, mai degrabă birocrați decât tehnocrați. Despre aceștia s-a spus că în înțelepciunea lor vor face ca România să fie mai prosperă și mai corectă.

Astăzi, guvernarea tehnocrată sau ”Guvernul meu”, cum a fost denumit de președinte, este mai degrabă o hemoragie de miniștri, decât un munte de înțelepciune. Nu trece săptămâna și încă un membru al guvernului își dă demisia sau este revocat la cererea premierului.

Practic, guvernarea tehnocrată continuă așa cum a început cu <<uite ministrul, nu e ministrul>>. Își mai aduce aminte cineva de doamna Cristina Guseth, presupusă expertă în justiție, propunerea de la Ministerul Justiției, doamna care s-a făcut de râs la audierile din comisiile parlamentare? Dar de propunerea inițială de la Sănătate a tânărului Andrei Baciu, fotomodelul? Ei bine, după jumătate de an de la învestire, incapacitatea de adaptare a tehnocraților la rigorile guvernării a dus la demisii și revocări. Nu că ne-am fi așteptat să fie altfel, dar vânzarea guvernării tehnocrate ca un produs de lux sau ca un bun rar, a creat așteptări mari în rândul cetățenilor. Și, din păcate, românii au primit doar promisiuni de excelență.

Astfel, Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene, și-a dat demisia la cererea premierului, întrucât acesta nu a fost mulțumit de obiectivele de etapă ale acesteia.  Absorbția fondurilor europene s-a dovedit a fi treabă dificilă chiar și pentru un guvern care s-a împănat cu diverse figuri preluate din instituțiile europene, în frunte cu prim-ministrul Dacian Cioloș.

Ana Costea, ministrul Muncii, și-a dat demisia după ce a elaborat o lege a salarizării despre care sindicatele au spus că va scădea salariile la un număr important de funcționari. Să reținem că, la începutul acestui drum, această lege a fost declarată un obiectiv important al guvernării. Eșecul inevitabil s-a produs.

Iar ultimul din acest interval scurt de timp, și probabil că nu ultimul din pleiada de corifei ai guvernării tehnocrate, Vlad Alexandrescu a fost revocat de către Dacian Cioloș în urma unor lupte de putere din interiorul Guvernului.

Prin urmare, după ce că ne-am trezit cu un Guvern pregătit și adus de la Bruxelles la finalul anului 2015, iată că, până la finele anului 2016, sunt șanse mari să avem o sumedenie de figuri noi de tehnocrați care nu au trecut prin Parlament, pe la comisii. Poate nu ar strica o reînvestire. Să ne gândim, totuși, și la acest scenariu”.

Senator Niculae Bădălău

 

LĂSAȚI UN MESAJ