Peste 70 de jandarmi vor fi la datorie, în perioada 22-24 aprilie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Municipiului Giurgiu.

În baza planului de măsuri pentru creșterea siguranței publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, jandarmii vor fi prezenți în mijlocul giurgiuvenilor și vor asigura măsurile necesare astfel încât manifestările dedicate Zilei Orașului să se desfășoare în condiții de siguranță.

„Activitățile vor avea loc în piața Unirii, între orele 16.00-24.00, iar jandarmii vor acționa în echipe mobile, patrule pedestre de ordine publică, echipe operative de intervenţie şi prevenire a faptelor antisociale.

Având în vedere faptul că se estimează participarea unui public numeros la aceste manifestări, Jandarmeria Giurgiu recomandă cetăţenilor să adopte un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au comportament antisocial”, se arată într-un comunicat de presă al IJJ Giurgiu.

Totodată, pentru ca cetăţenii să sărbătorească în siguranță, jandarmii le recomandă:

-să respecte regulile stabilite de organizatori şi indicaţiile forţelor de ordine;

-să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, etc.);

-să nu lase la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare care pot atrage atenţia (obiecte de îmbrăcăminte, bani, documente etc.);

-să evite consumul de alcool;

-să se delimiteze de orice formă de violenţă verbală sau fizică.

În această misiune jandarmii vor coopera cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu și Direcției Poliției Locale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.