30 de copii- beneficiari de măsură de protecţie specială la casele de tip familial Dunării, Ansaloni, Daniela şi Sf. Ioan, structuri rezidenţiale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu- au avut ocazia de a vedea un spectacol de teatru de păpuşi susţinut de elevii clasei a III-a A de la Şcoala Gimnazială „Academician Marin Voiculescu”, clasa d-nei învăţătoare Luminiţa Dan.

Potrivit reprezentanţilor DGASPC Giurgiu, evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Programului  Şcoala Altfel -“Să ştii mai multe, să fii mai bun!” şi a avut loc în data de 19 aprilie 2016 la Şcoala Gimnazială „Academician Marin Voiculescu”din Giurgiu.

“Elevii care au susţinut spectacolul sunt înscrişi la cercul de teatru de păpuşi din cadrul Palatului Copiilor Giurgiu şi au fost îndrumaţi de prof. Mara Antoniu. Copiii au avut ocazia să admire jocul personajelor din Prostia omenească şi Muzicanţii din Bremen, fiind încântaţi de spectacol”, se arată într-un comunicat de presă al celor de la Protecţia Copilului.

Potrivit sursei citate, evenimentul se înscrie în cadrul unui parteneriat educaţional cu tema “Arta care ne uneşte”, parteneriat încheiat între Palatul Copiilor şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu. Obiectivele acestei colaborări vizează îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi diversificarea activităţilor şcolare şi extraşcolare.

“Dorim ca activitatea de astăzi, dar şi activităţile pe care le vom derula în viitor să aducă  beneficii copiilor instituţionalizaţi; teatrul şi teatrul de păpuşi duc la comunicare şi relaţii. Intenţionăm ca începând din această toamnă să oferim  copiilor din casele de tip familial, periodic, gratuit, spectacole de teatru de păpuşi ”, a declarat Mara Antoniu, prof. la cercul de teatru de păpuşi din cadrul Palatului Copiilor Giurgiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.