Consilierii locali giurgiuveni care au dat o dată un vot negativ amenajărilor de parcări în Cartierul Tineretului au votat şi a doua oară la fel, în timp ce, vă amintiţi, pentru locuri de joacă şi terenuri de sport au zis OK într-un final.

Dacă prima oară, la şedinţa din martie, mai cu seamă consilierii liberali au tot bâjbâit în privinţa justificărilor, schimbându-le la fel de des precum îi contrazicea cu documente primarul Nicolae Barbu, acum au părut convinşi de ceea ce afirmă. Convinşi şi că motivaţia ar fi una deosebit de serioasă: greşeli în documentaţiile aferente.

„La parcări, consilierii PNL, ALDE şi UNPR au zis să arate ei iar ce forţă au împotriva primarului. Domnul viceprimar Popazu(PNL) are o anumită verticalitate. Le-a spus(celor de la PNL Giurgiu, n.r.) că fac o mare greşeală(să se abţină la votul privind proiectele menţionate, n.r.). Dar, apoi, l-au pus ei pe el să ia cuvântul şi să facă precizările respective. Mi-a fost mie jenă de jena lui, mai ales că dumnealui face parte şi din Executiv şi documentaţiile trecuseră şi pe la el”, a declarat, mai întâi, Nicolae Barbu, miercuri, 13 aprilie, în conferinţă de presă.

Apoi, edilul-şef a menţionat că ar fi putut, astfel, să-l delege chiar pe Liviu Popazu să-i răspundă lui… Liviu Popazu. Apoi, Barbu a prezentat presei „marile greşeli” din documente. Astfel, în cazul parcărilor din ansamblul blocurilor P1-P2, cei care au întocmit studiul au transcris o suprafaţă de 600 de metri pătraţi iar măsurătorile au dat puţin peste 616.

În ceea ce priveşte parcarea ce ar trebui făcută la Biserica Sfinţii Martiri Brâncoveni, în studiu este trecut „Sfântul” şi nu „Sfinţii”. Aceasta este singura şi „uriaşa” greşeală pentru care consilierii PNL, ALDE şi UNPR au spus NU realizării investiţiei. De asemenea, la ansamblul 18 per 613, într-un singur loc, în documente apare: 8 în loc de 18.

„Nu sunt greşeli de fond, sunt de formă şi nu sunt greşeli din cauza cărora să nu poţi urca pe SEAP(…). De ce le place să lase lucrurile aşa? Pentru că îşi imaginează că vor veni ei şi vor face ei? Nu vor veni! Le pasă măcar că au de suferit oamenii din zonele respective din cauza deciziei lor? Sunt curios, în campanie, dacă vor merge acolo, ce le vor spune giurgiuvenilor pe acest subiect!”, a mai declarat Nicolae Barbu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here