Am citit cu amărăciune şi dezamăgire un comentariu făcut de copreşedintele PNL Giurgiu Gheorghe Ştefan pe pagina sa de socializare, după o întâlnire avută la Bucşani cu cei care susţin formaţiunea liberală la alegerile locale din vară.

Printre altele, Ştefan scrie aşa: „vă mulţumesc vouă, tinerilor bucşeneni, pentru că vreţi şi vă implicaţi în schimbarea unui primar care, după 20 de ani de mandat, nu are nicio realizare pentru voi”.

Domnule Ştefan, cu tot respectul!, vă spun eu, dacă ai dumneavoastră colegi( mai ales domnul Beianu, (fost?) prieten cu domnul Radu Pătrăşescu) nu au făcut-o: primarul despre care vorbiţi a fost ani mulţi şi buni ales din partea PNL. Exact! Colegii dumneavoastră liberali pe care-i aveţi şi acum- de-a stânga şi de-a dreapta- au mers şi i-au făcut campanie, l-au lăudat, de-a lungul vremii, pe cel pe care-l „scuipaţi” împreună, mai nou.

Dacă mă străduiesc un pic, pot să redau întocmai cuvintele de laudă la adresa realizărilor lui Pătrăşescu, vorbe dulci, „sincere”- politic vorbind, pe care colegii dumneavoastră le înşirau în faţa aceloraşi oameni pe care încercaţi acum să-i convingeţi că Pătrăşescu e de-a dreptul… naşpa.

Deci, dacă, timp de 20 de ani, cum spuneţi, n-ar fi făcut nimic, care este motivul pentru care acum 4 ani, nu mai demult, PNL l-a susţinut pentru încă un mandat, stimaţi liberali?

Ce urât! Oare aşa le vorbiţi oamenilor din judeţ despre toţi primarii care nu s-au mai lăsat recuceriţi de dumneavoastră?

Asta este „o altfel de politică” despre care tot amintiţi, liberali giurgiuveni? Asta este ceea ce le propuneţi oamenilor? Dacă nu sunt cu voi, atunci sunt buni de nimic?

De fapt, din păcate, o atare concluzie se poate trage inclusiv din recentul caz cu cei 37 de demisionari din PNL. Aţi preferat să precizaţi că: şi ce dacă au plecat, las’ că au venit alţii „valoroşi”! Păi, să ştiţi că i-aţi jignit astfel pe toţi oamenii care, fără îndoială, au muncit mult, cu credinţă şi fără pretenţii, pentru ca dumneavoastră să fiţi cât mai sus… A, şi mai aveţi un „talent”, liberali giurgiuveni: vreţi să-i scoateţi pe alţii datori faţă de dumneavoastră, deşi e de-a dreptul invers, credeţi-mă pe cuvânt!

Cătălina Sfetcu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.