Reprezentantele femeilor social-democrate(OFSD) din mai multe judeţe ale ţării s-au reunit pe 2 aprilie, la Galați, acolo unde principala temă s-a referit la pregătirea candidatelor social-democrate pentru alegerile locale din vară.

Totodată, reprezentantele OFSD au decis adoptarea unei rezoluții prin care cer Guvernului României implementarea, în cel mai scurt timp, a directivei adoptate de către Parlamentul European la 20 ianuarie 2016, la Strasbourg.

„Directiva pentru consolidarea anumitor aspecte privind prezumția de nevinovăție și dreptul persoanei de a fi prezentă în fața instanței în timpul procedurilor penale este actul normativ care reglementează modul în care trebuie respectat dreptul la prezumția de nevinovăție în declarațiile publice și în comunicatele de presă ale autorităților cu privire la persoanele fizice supuse procedurilor penale. Articolele 3 – 5 din Directivă obligă statele membre să-și ia măsuri pentru a se asigura că autoritățile publice nu se referă la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate înainte ca vinovăția acestora să fie legal stabilită, printr-o hotărâre judecătorească definitivă”, este menţionat într-un comunicat al femeilor social-democrate.

Totodată, vicepreședinte la nivel național al OFSD, Aurelia Dobre, a declarat pentru colegii de la Giurgiu Acum că susţine declarația Viorică Dăncilă, cu privire la prezumția de nevinovăție și la dreptul la imagine, declarație survenită ca urmare a ultimelor evenimente.

„Ne-am săturat de show-urile mediatice, în care diverse persoane sunt prezentate cu cătușele la mâini. Ar trebui, în opinia noastră, a femeilor social-democrate, ca implementarea directivei să fie făcută mai rapid decât cei doi ani dați de Uniunea Europeană, pentru că, indiferent cine se află în cauză (om simplu sau personalitate), această grăbire a implementării nu ar dăuna nimănui, ci, dimpotrivă, ar garanta că dreptul la imagine și prezumția de nevinovăție sunt respectate și în țara noastră, ca stat membru”, a subliniat Aurelia Dobre.

LĂSAȚI UN MESAJ