Actorul Cosmin Creţu s-a întors la conducerea Teatrului „Tudor Vianu”, după aproape 6 ani, în urma câştigării unui concurs pentru ocuparea postului de manager general al instituţiei de cultură.

Directorul Teatrului din Giurgiu a susţinut joi, 24 martie, prima sa conferinţă de presă din noul mandat, în incinta lăcaşului de cultură, chiar în Sala Mare, acolo unde se lucrează la reabilitare şi modernizare.

Cosmin Creţu a spus că proiectul său se bazează pe dorinţa de a vedea săli cât mai pline la spectacolele Teatrului „Tudor Vianu”.

„Giurgiu nu are un centru universitar care, aşa cum se întâmplă peste tot, ar da cei mai mulţi consumatori de teatru. Ne dorim, astfel, să cucerim publicul din licee. Suntem conştienţi că generaţia părinţilor lor nu mai este suficient de apropiată de teatru, dar ne dorim, de asemenea, ca spectacolele jucate să acopere o plajă cât mai largă, pentru toate generaţiile”, a zis Creţu.

Pentru cucerirea publicului licean, managerul Teatrului din Giurgiu doreşte implicarea lor în actul artistic, amintind de un proiect mai vechi în acest sens, respectiv „Şcoala de Teatru”. Unul dintre tinerii de atunci- Şerban Chiţu este actorul care va juca vineri, 25 martie, într-o piesă- premieră- pentru copii, la Centrul Cultural „Ion Vinea”. Spectacolul aparţine Teatrului „Tudor Vianu”. De asemenea, Cosmin Creţu a declarat joi că va relua inclusiv colaborarea cu tinerii talentaţi de la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”.

Pe de altă parte, revenind la planul său de a aduce cât mai mulţi giurgiuveni la teatru, el a spus că, înainte să plece în Bucureşti, o persoană i-a spus că „Giurgiu are nevoie de un şantier cultural”.

Am venit cu ideea de salopetă, nu de frac sau cravată. Am ajuns, iată, pe un şantier şi la propriu. Trebuie să facem mai multă <<muncă de jos>>, cu mai puţină sclifoseală. Vom juca în stradă, din nou, şi actorii trebuie să ştie că nu coboară ei, ci îi ridică pe spectatori la un nivel care să ne bucure şi să nu mai spunem că la Giurgiu nu se poate!”, a precizat Cosmin Creţu.

În plus, el a anunţat că şi pentru trupele de actori amatori va exista o zi în care vor putea juca pe scena Teatrului „Tudor Vianu”.

Întrebat dacă el consideră că lucrările de reabilitare şi modernizare vor fi gata până la debutul stagiunii 2016-2017, managerul Creţu a spus că sigur vor fi, chiar cu ceva vreme înainte, pentru că actorii vor „să şi repete”.

 

2 COMENTARII

  1. In urma cu 6 ani a fost demis pentru incompetenta din functia de director al teatrului din Giurgiu.Tot orasul stie ce pagube materiale si ce ilegalitati a facut Cretu Cosmin in dorinta de a realiza acelasi proiect pe care il prezinta si acum. Prejudiciul a fost platit din bani publici.

  2. Donilor si doamnelor ziaristi, va este rusine sa ii puneti intrebari incomode lui Cretu Cosmin? A facut ce a vrut el fara sa l deranjeze cineva. D aia a avut tupeu sa vina inapoi pentru ca la Giurgiu se poate. Aici este raiul incompetentilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here