Greu de înţeles ce-şi imaginează unii politicieni locali că aşteaptă cetăţenii de la ei, atunci când ajung să-i reprezinte- aleşi sau puşi ori ajunşi undeva pe lista unui partid.

Imposibil de înţeles cum de-şi imaginează- au dovedit asta- faptul că oamenilor le trebuie la nesfârşit exclusiv circ ieftin, momente jenante, penibile de-a dreptul, potrivite mai degrabă unor puşti de generală(fără să… generalizez, nici într-un caz, nici în altul).

Penibilul, jenantul şi-au pus amprenta, vineri, 18 martie, pe şedinţa de îndată a Consiliului Municipal Giurgiu.

Astfel, în loc să discute aplicat pe cele două puncte foarte importante, cu adevărat interesante pentru oamenii acestui municipiu(alocarea de bani pentru locuinţe sociale şi regulamentul pentru acordarea tichetelor pentru copiii de grădiniţă), unii dintre consilieri s-au dat în spectacol. De fapt, cam unul singur…
Florian Velicu, preşedinte de şedinţă, ca să arate probabil cât este de „consecvent” în opinia sa despre conducerea Primăriei, a ales să stea, nu lângă primar, aşa cum a stat întotdeauna orice preşedinte de şedinţă, din orice mandat, ci tocmai în capătul celălalt al mesei.

Evident, asta a provocat ironii la adresa sa. De exemplu, Ilie Klement a rugat ca, până la finele mandatului, să fie şi el preşedinte: „ca să prezidez şedinţa de pe acoperiş”.

Apoi, tot Florian Velicu a dorit cu orice preţ să arate ce poziţie ultraimportantă ocupă în CL şi, parcă pe modelul Vasile Mustăţea din Consiliul Judeţean, a ameninţat cu tăierea microfonului pe orice voia să zică ceva, la subiect sau legat de…

Cu Gigi Oprişan a intrat chiar în discuţii aprinse, ridicând tonul amândoi. Oprişan i-a cerut să respecte regulamentul şi să-i permită să vorbească, aşa cum el, când a fost preşedinte de şedinţă, i-a dat cuvântul lui Velicu ori de câte ori l-a cerut.

Şi Ionel Dinu a fost „pus la respect”, în asemenea… hal, că i-a şi strigat lui Velicu: „tu să nu ţipi la mine!”.

Tot Velicu a prins ocazia să-i reproşeze lui Barbu că ar fi împânzit oraşul cu fluturaşii Listei Ruşinii, în timp ce primarul a rămas la subiectele pentru care a chemat consilierii, respectiv prezentarea pe scurt a proiectelor supuse votului.

Din fericire, consilierii şi-au… revenit şi, la solicitarea lui Liviu Popazu, au întrerupt înţepăturile şi au votat proiectele în unanimitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here