Parcări adiacente mai multor blocuri, parcuri şi locuri de joacă, dar şi punerea în funcţiune a zonei de agrement de la Canalul Cama.

Consilierii liberali, cei de la ALDE şi aceia ai UNPR au sfidat nevoile, solicitările cetăţenilor giurgiuveni şi au dat, fără justificări viabile, un vot negativ tuturor proiectelor de hotărâre ale CL Giurgiu în domeniile menţionate.

Jurnaliştii giurgiuveni prezenţi la şedinţă au notat, imediat după cele peste 3 ore de discuţii în plen, că reprezentanţii partidelor menţionate, din Consiliul Municipal, au venit „cu temele făcute” şi s-au abţinut la proiectele respective. Din această pricină, proiectele au fost respinse iar investiţiile nu vor putea demara.

(Parcări urmau să fie amenajate în zona blocurilor P1, P2, 18/613, E3, Grădiniţa Nr. 9, zona blocurilor L3, L4, L5, E1, H2, H3 şi între blocurile de lânga Biserica Sf. Brâncoveni)

Este o dovadă clară că politicul a bătut administrativul şi în Consiliul Local Giurgiu, pe modelul de la judeţ! Rămâne ca liberalii, ALDE-iştii şi UNPR-iştii să le explice giurgiuvenilor, când vor merge să le ceară voturile, de ce nu au fost de acord cu îmbunătăţirea calităţii vieţii lor…

Redacţia

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.