Aşa cum menţionam într-un articol precedent, la întâlnirea de vineri, 26 februarie, cu primarii şi europarlamentarul Viorica Dăncilă, au participat şi liderii PSD, dar şi cei ai femeilor social-democrate, ai pensionarilor PSD şi ai tinerilor social-democraţi. Colegii de la www.giurgiu-acum.ro au notat mesajele lor.

„În România, din păcate, asistăm la tot mai multe derapaje, la forțări ale democrației. Partidele trebuie să trimită pentru a fi aleși oameni cu merite. Dar, cum procedează tehnocrații astăzi, cu a da la o parte oameni ce au fost investiți cu încrederea populației, nu este deloc democratic. Votul, în România și oriunde într-o țară civilizată, este cel mai important. Omul ales de comunitate are girul votanților, în fața lor răspunde. Noi, PSD, am demonstrat, până acum, că suntem un partid care încurajează democrația. Mai mult, nu am plecat urechea la cele vrute de alții, care, atunci când constatau că un partid nu poate fi altfel bătut, într-o competiție, încep cu tot felul de lucruri murdare. Din păcate, unii membri ai clasei politice emit idei nu după cum au nevoi cei care i-au trimis în fruntea comunității, ci după cum le dictează lor interesul. Ce trebuie să înțeleagă politicienii este faptul că mai important este cetățeanul, pentru că statul este reprezentat de politicieni. Noi, la Giurgiu, suntem o echipă puternică, o echipă ce va demonstra că democrația este la ea acasă în PSD” – senatorul Niculae Bădălău, președintele organizației județene a PSD Giurgiu.

„În calitate de consilier județean, nici mie, nici colegilor mei nu ne-a fost ușor să gestionăm o situație care poate fi folosită ca lecție de încălcare a democrației. Guvernul de tehnocrați, care nu reprezintă în niciun fel cetățenii, nefiind validat prin vot, ci din dorința străzii (sau mai corect a unui partid ce își dorea cu ardoare puterea, fără a face însă nimic pentru a câștiga cinstit), ne-a văduvit pe noi, Consiliu Județean, de fonduri. Am avut un buget cu 45% mai mic decât cel avut în mandatul Ponta, ceea ce ne face să afirmăm, o dată în plus, că avem nevoie de guvernul care să îi reprezinte pe cetățeni”Aurelia Dobre, vicepreședinte OFSD

„Mă bucură faptul că organizațiile noastre de femei au preocupări atât de importante. Pe de altă parte, au demonstrat faptul că se implică și le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Dacă noi, cei din PSD, nu ne impunem, ar fi păcat ca tot entuziasmul doamnelor să rămână aici. Ion Rațiu, venit din cea mai pură democrație după 1990, a dat cea mai frumoasă definiție a democrației: „Voi lupta cu toate puterile mele, ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”, și cred că această frază sintetizează cel mai bine definiția democrației. Pe de altă parte, a respecta un principiu al democrației, vine din a avea o lege democratică, și din asumarea, corectă, a greșelii fiecăruia, atunci când se produce”primarul Nicolae Barbu, președintele organizației municipale a PSD

„Cel mai grav efect al încălcării democrației sunt hotărârile de guvern dare de un Guvern numit de un partid care a profitat de nenorocirea altora, pentru a-și atinge interesele. Toate aceste ordonanțe și hotărâri ne încalcă drepturile, iar promovarea egalității de gen, a democrației este în primul rând obligația noastră, a femeilor; susținute, bineînțeles, de partenerii bărbați din conducerea organizației sau a comunităților din care facem parte. Noi, la Giurgiu, suntem privilegiate: Niculae Bădălău ne-a promovat, ne-a susținut, ceea ce face din toată organizația una privilegiată”Crina Stoianovici, președinta organizației județene a OFSD

„Democrația de care ne bucurăm aici, în PSD, promovarea de care avem parte, ar trebui să fie o lecție pentru toate celelalte formațiuni politice. E drept, domnilor, trebuie să recunoașteți că fără noi, femeile, sunteți mult, mult mai săraci. Guvernul Ponta, un guvern democratic, este guvernul care a adus bani, care a promovat un cod fiscal bun, care a lăsat visteria plină…iar „tehnocrații” ce fac? Cheltuie – nu se știe cum și pe ce – acești bani, susținând că nu sunt fonduri…”Petronela Săndulescu, președinta organizației municipale OFSD

„Din păcate, democraţia nu este înţeleasă şi nici aplicată de către unii aşa cum ar trebui, la noi în ţară. Mă uit, în primul rând, la cei care ne conduc acum. Guvernanţi tehnocraţi, dar care fac nişte declaraţii nedemocratice. Avem, acum, în fruntea ţării un guvern care nu este legitim, un executiv care nu este ales democratic. Vă reamintesc şi de declaraţia preşedintelui Iohannis, aceea că au trebuit să moară oameni ca să aibă Guvernul lui. Asta nu este democraţie! De aceea, noi vă cerem ajutorul dumneavoastră, să veniţi la vot, să ne sprijiniţi astfel încât viitorul Guvern să fie unul democratic, pentru a continua cea mai bună guvernare de după revoluţie, guvernarea PSD!” a spus şi vicepreşedintele PSD Giurgiu Marian Mina

Considerați a fi printre cei mai hâtri primari, Marin Mototolea (Valea Dragului) și Constantin Cărăpănceanu (Ghimpați) au îndrăznit să ia cuvântul într-o sală „patronată” de doamne.

„Toate ca toate, eu vă pot garanta că cel puțin trei-patru locuri de consilieri locali la mine în comună vor fi ocupate de doamne. Asta să se vadă că și la noi, la Valea Dragului, e democrație; dar mi-ar fi plăcut să fac schimb de organizație cu domnul Barbu…” – Marin Mototolea, primar comuna Valea Dragului

„Cel mai bun exemplu de democrație e la Giurgiu; femeia este cea care, de fapt, domină în politică, dar și acasă. Noi, bărbații, am ajuns acolo unde am ajuns pentru că am fost ajutați de femei!” – Constantin Cărăpănceanu, primar comuna Ghimpați.

La finalul întâlnirii cu social-democrații giurgiuveni, Viorica Dăncilă a făcut o promisiune: primarul care va avea cele mai multe femei pe lista de consilieri va beneficia de două zile în care aceasta va fi prezentă în localitatea respectivă, în campania electorală.

Giurgiu Acum- OANA CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.