Mai multe şantiere vor fi redeschise în urbea noastră, zilele acestea, graţie temperaturilor ce permit reluarea investiţiilor.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Giurgiu, muncitorii vor relua lucrările pe strada Nicolae Titulescu. Aceasta, dau asigurări reprezentanţii autorităţilor locale, va arata complet diferit în doar câteva luni.

“Rețeaua electrică va fi modernizată, la fel și cea de internet și vor fi amplasate subteran, iluminatul public va fi de ultimă generație, va fi montat un sistem de canalizare pluvială, vor fi executate racorduri la gaze și întregul proiect se va încheia cu asfaltarea și modernizarea trotuarelor, iar apoi cu plantarea de copaci”, se arată pe site-ul Primăriei Giurgiu.

Conform sursei citate, vor fi reluate lucrările și pe strazile Liniștei și Berzei, pentru canalizare pluvială, asfaltare și modernizarea trotuarelor și, în curând, în luna martie, zona 240 Garsoniere va intra în sistematizare.

“Proiectul cuprinde realizarea de parcări, iluminat modern, sistem de supraveghere, modernizare trotuare și asflatare. Municipalitatea are în plan pentru acest an și realizarea a trei terenuri de sport și amenajarea mai multor locuri de joacă în diverse cartiere și în curtea grădinițelor”, mai anunţă reprezentanţii Primăriei Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.