Vicepreşedintele PSD, dar şi al Consiliului Judeţean Giurgiu, Cristian Marciu, a fost, săptămâna trecută, subiectul unui articol apărut pe un site giurgiuvean.

Acolo, el şi colegii săi din PSD erau acuzaţi că n-ar fi luat vreo atitudine faţă de cazul proiectelor europene al căror termen de finalizare a fost prelungit, iar banii pentru continuarea lucrărilor ar putea fi daţi din bugetul CJ.DSC_0155

„În şedinţa din 21 decembrie, atunci când au fost puse în discuţie, în şedinţa Consiliului Judeţean, proiectele de prelungire a termenelor, am luat atitudine, iar asta se poate verifica în procesul verbal al şedinţei. Am arătat că aceste lucrări nu au fost bine gestionate. În afară de această luare de cuvânt, mai am şi alte intervenţii scrise, prin care am atenţionat că aceste lucrări nu vor fi terminate la 31 decembrie şi că vom suporta consecinţele”, a spus Marciu.

El a precizat că abia în toamna lui 2015, şi lui şi lui Dumitru Gavrilă i-au fost delegate competenţe în acest sector. Atunci, a mers în teren şi a putut observa că stadiul lucrărilor este nemulţumitor, chiar îngrijorător.

Întrebat dacă în contractele cu reprezentanţii constructorilor nu există clauze prin care, dacă nu termină lucrarea în termen, să plătească, Marciu a spus că nu a avut acces la contracte pentru a putea răspunde.

„Apoi, în şedinţa din 8 februarie anul curent, am luat din nou atitudine faţă de această situaţie şi am spus că ar trebui să le cerem constructorilor să se angajeze ferm să termine lucrările până la 1 iulie. În caz contrar să nu suportăm noi de la buget returnarea banilor europeni, ci constructorii. Mai mult decât atât, nu ştiu ce luare de poziţie să fi avut”, a subliniat Marciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.