Preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a fost întrebat, în conferinţa de presă, joi, 4 februarie, câţi dintre actualii primari PSD vor mai candida din partea formaţiunii menţionate.

Liderul social-democrat a spus că PSD are, în prezent, 44 de primari şi că a purtat discuţii, până acum, cu 40 dintre ei.DSC_0010

„Nu avem niciun refuz. Toţi au spus că vor candida din partea PSD. Aceasta, având în vedere că există un Consiliu Judeţean inactiv, că liberalii nu s-au zbătut pentru dezvoltarea localităţilor giurgiuvene şi ţinând cont de ce a făcut echipa PSD Giurgiu pentru sprijinirea proiectelor lor, ar fi şi ruşinos să fie altfel. Da, am spus-o mereu, consider că este o onoare să faci parte din PSD, dar, de asemenea, PSD este onorat să aibă în echipă oameni valoroşi, oameni care vor să facă ceva pentru comunităţile lor!”, a subliniat Bădălău.

De asemenea, el a anunţat că negocierile cu UNPR continuă, la nivelul judeţului Giurgiu, dar a spus că este exclus ca Marin Anton să fie susţinut de PSD la şefia Consiliului Judeţean.

„PSD doreşte să susţină un social-democrat. Trebuie continuate proiectele de dezvoltare pe care le-am sprijint. Şi sunt convins că, din iunie, vom putea face treabă acolo. Vrem să le arătăm liberalilor care, de 8 ani, n-au făcut nimic, şi-au bătut joc, cum se conduce un judeţ, cum trebuie să arate dezvoltarea. Am înţeles că, în prezent, CJ Giurgiu are datorii de 300 de miliarde”, a mai spus Niculae Bădălău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.