Este vorba despre mai multe activităţi preventiv-reactive, desfăşurate de poliţiştii giurgiuveni,  în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, pe raza de competență a Secției nr. 7 de Poliție Rurală Băneasa.

Oamenii legii anunţă, prin intermediul unui comunicat, faptul că, la activități au participat 18 polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu, structurile de ordine publică, investigații criminale, acțiuni speciale și Biroul Rutier de la Poliția Municipiului Giurgiu, cu sprijinul a patru reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Giurgiu și Inspectoratului Teritorial de Muncă Giurgiu.

„Au fost desfășurate: o razie, 4 filtre rutiere, 7 controale la unități comerciale și 3 controale la obiective asigurate cu pază, ocazie cu care au fost constatate și aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.260 lei”, este menţionat în document.

Totodată, pe linia verificării raporturilor de muncă, securității în muncă și a normelor igienico-sanitare, au fost verificate 4 societăți comerciale (discotecă, baruri și săli de jocuri mecanice)  din comunele Greaca și Hotarele, administratorii și personalul de serviciu ai acestora fiind invitați în perioada 02-05.02.2016 la sediile I.T.M. și D.S.P. pentru verificări privind legalitatea funcționării urmând ca ulterior să fie comunicate și măsurile dispuse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.