Purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu a făcut această declaraţie, vineri, 29 ianuarie, în conferinţă de presă, referindu-se la presiunea pe care o pune PNL asupra primului-ministru privind o Ordonanţă de Guvern. Aceasta ar trebui să modifice Legea electorală, mai cu seamă capitolul legat de alegerea primarilor dintr-un singur tur. Liberalii, deşi au votat pentru a avea un singur tur, acum s-au răzgândit şi, cu 4 luni înainte de alegeri, vor revenirea la vechea prevedere, respectiv un scrutin cu două tururi.

Răzvan Cuc a reamintit faptul că Legea electorală a fost votată şi într-o comisie specială şi în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului inclusiv de liberali. În plus, social-democratul a menţionat şi faptul că preşedintele ţării Klaus Iohannis a promulgat-o. „Putem vorbi despre acest subiect din două perspective. Aceea a oportunităţii, respectiv a legalităţii. Vizavi de legalitate, nu avem niciun dubiu. Legea a trecut de două proceduri de vot, preşedintele Iohannis n-a retrimis-o în Parlament, ci a promulgat-o”, a spus Cuc.

El a precizat că, legat de oportunitate, liberalii şi-ar fi dat seama că, probabil, modificarea nu-i avantajază pe unii dintre candidaţii lor, dar Răzvan Cuc spune, totodată, că experţii PNL ar fi trebuit să facă analizele respective din timp.

„PNL vrea să dea posibilitatea negocierilor între fracţiunile politice mici pentru a câştiga în turul II. Comportamentul liberalilor este demn de asemănat cu cel al personajului domnul Goe, pentru că este un comportament al unor oameni răsfăţaţi. Nu ştiu de câte tururi este nevoie ca să fie şi ei mulţumiţi, dar, de fapt, nu de tururi e nevoie. Ci, indiferent dacă eşti la putere sau în opoziţie, trebuie să vii şi să convingi lumea prin proiecte, prin seriozitate, să vii să convingi lumea că eşti în stare, în primul rând, să-ţi organizezi partidul tău şi că nu ai scandal”, a mai spus Cuc, menţionând că, în opinia sa, la PNL conducerea bicefală  nu prea reuşeşte să se sincronizeze la niciun capitol.

Social-democratul a subliniat faptul că PNL este singurul partid care susţine revenirea la două tururi de scrutin. „Se evidenţiază o dată în plus că PD-ul a acaparat PNL-ul şi modul acesta de a schimba, în forţă, regulile în timpul jocului, este modul cu care ne-a obişnuit fosta guvernare portocalie. Atunci, cine nu făcea exact ce voia Udrea sau Băsescu, imediat totul se modifica după bunul lor plac”, a zis Răzvan Cuc.
El l-a felicitat, totodată, pe premierul Dacian Cioloş că, cel puţin până la acest moment, nu s-a implicat politic în acest caz şi că a refuzat promovarea unei OG de modificare a Legii Electorale, cu 4 luni înainte de alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.