Poliţiştii giurgiuveni au transmis, miercuri, 27 ianuarie, rezultatele bilanţului activităţii celor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu în anul 2015.

În document, este precizat că, anul trecut, s-au produs 332 accidente rutiere, indicator în creștere cu 41 în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut când s-au înregistrat 291 accidente rutiere.

Un trend descendent l-au înregistrat accidentele rutiere grave, care sunt în scădere de la 97 la 94, cu trei, aşadar.

„În ceea ce privește analiza principalelor cauze generatoare constatăm faptul că pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și a indisciplinei pietonilor s-au produs cele mai multe accidente grave. Principala cauză de producere a accidentelor de circulație este viteza neadaptată la condițiile de drum – creștere de la 54 la 59, urmată de abaterile bicicliștilor – creștere de la 22 la 38, traversarea neregulamentară a pietonilor, care se menține la nivel ridicat – 36, neacordarea de prioritate vehiculelor – unde sunt creșteri de la 22 la 30 și nu în ultimul rând nerespectarea distanței între vehicule – unde s-au înregistrat creșteri de la 13 la 28”, este precizat în comunicat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.