Judeţul Giurgiu, deci, implicit şi municipiul, a fost, alături de alte 10 judeţe şi Capitala, mai bine de 24 de ore sub efectele ninsorilor abundente şi a viscolului.

Aşa cum am prezentat în materialele anterioare, situaţia la nivelul judeţului a fost una complexă, deosebită: cu zeci de oameni salvaţi din nămeţi, cu maşini blocate pe drumuri judeţene, cu grave cazuri medicale la care echipele de intervenţie au ajuns doar cu sprijinul utilajelor de deszăpezire şi al şenilatei ISU.

Cantităţi foarte mari de zăpadă au căzut, astfel, şi în municipiul Giurgiu. Probabil cele mai mari din ultimii câţiva ani, astfel că intervenţia echipajelor de deszăpezire a fost foarte grea iar efectele s-au văzut mai greu.

Cu toate acestea, în ciuda vremii extrem de nefavorabile, municipiul Giurgiu n-a fost izolat, magazinele au putut fi aprovizionate cu alimente şi nu numai, nu s-au înregistrat probleme cu încălzirea, cele ce au ţinut de Enel au fost remediate cât s-a putut de repede. De asemenea, mijloacele de transport în comun au circulat, iar pe străzile principale s-a putut merge cu maşina din prima zi de sub Codul Portocaliu. Reprezentanţii Primăriei Giurgiu au transmis, recent, informaţii importante cu privire la planul de deszăpezire în urbea noastră, plan aprobat în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Respectat, de altfel, de cei care au acţionat.

“Pentru a preîntâmpina eventualele stări de nemulţumire a cetăţenilor din municipiul Giurgiu, privind modul de acţiune la deszăpezire, venim cu următoarele precizări: (de reţinut este că acest plan de deszăpezire se aplică respectând anumite reguli)

Străzile din urgenţa I au prioritate. Logica este sa fie accesibile intrarile si iesirile din oras, institutiile care intervin la deszapezire sau care asigura functionarea serviciilor publice (Pompieri, Jandarmi, Politie, Spital, Prefectura, Consiliul Judetean, Cantina de Ajutor Social, unitati de invatamant etc.)- vezi poza 1.
Operatorul de deszapezire nu actioneaza pe strazile din urgenta a-II-a pana cand strazile din urgenta I nu sunt functionale. Interventia pe strazile din urgenta I poate dura pana la 24 de ore de la inceperea deszapezirii; vezi poza 1+2.
2. Pe strazile din urgenta a II-a se intra dupa ce strazile din urgenta I sunt practicabile in totalitate (poate dura pana la 48 de ore sau chiar peste 48, in conditii extreme, de la inceperea deszapezirii)
3-Operatorul de deszapezire actioneaza pe strazile din urgenta a III-a, dupa ce strazile din urgenta I sunt curatate total, iar cele din urgenta II sunt functionale. Poate dura peste 48 de ore de la începerea actiunii; vezi poza 2.
Primaria, prin societatile subordonate, sprijina operatorul de deszapezire pe o parte din strazile din Urgenta a II si a III, pentru a diminua timpul de interventie.
Mai jos aveti  lista strazilor aferente ugentelor I, II si III, conform acestui plan, pe care va rugam sa le consultati si sa constatati daca s-a actionat conform regulilor precizate.

1 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.