În afară de clasicele cataloage, dascălii giurgiuveni vor opera şi într-unele moderne, electronice, prin intermediul unui sistem ce se vrea implementat şi în municipiul nostru.

Astfel, sute de laptopuri vor fi achiziţionate de reprezentanţii Primăriei Giurgiu pentru profesori, dar şi un soft special ce va fi „administrat” de către cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Anunţul a fost făcut, miercuri, în conferinţă de presă, de primarul municipiului, Nicolae Barbu.

El a specificat că, desigur, sunt şi păreri contra, venite mai cu seamă de la cei care fie nu obţin rezultate- comparativ cu alţii, fie vin de la reprezentanţii unor şcoli aflate la limita desfiinţării. Adică, sunt unităţi de învăţământ în oraş care au sub 300 de elevi sau cu unu- doi peste cifra exprimată.

Oricum, părinţii cu siguranţă vor fi încântaţi de proiect, pentru că ei vor primi, zilnic, prin sms informaţii cu privire la situaţia şcolară a copiilor lor. Adică, vor şti şi dacă au chiulit, ce note au sau dacă au provocat vreun conflict etc.

Unii au criticat măsura introducerii cataloagelor electronice, pe motiv că ar fi un fel de „Big Brother”. Cert este că, potrivit primarului Barbu, în judeţele unde a fost implementat sistemul, a crescut rata promovabilităţii la Bacalaureat cu 1-2 puncte procentuale, după un singur an.

Achiziţia de laptop-uri şi a soft-ului aferent se va face prin licitaţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.