Zeci de tineri de la mai multe licee din Giurgiu s-au reunit, vineri, 8 ianuarie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Ion Vinea”, în cadrul unei şedinţe, pentru a-şi alege reprezentanţii conducerii Ligii Elevilor Social-Democraţi(LESD) Giurgiu.

Alături de ei au fost colegii lor mai mari, respectiv liderii de la TSD Giurgiu, dar şi preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Nicolae Barbu, preşedintele organizaţiei municipale a Femeilor Social-Democrate Giurgiu, Petronela Săndulescu, şi preşedintele PES Activists Giurgiu, George Pălălău.

Alegerile au fost făcute după ce fostul lider al LESD Giurgiu, Cătălin Lungu, a depăşit vârsta de 18 ani şi a finalizat studiile medii.

Singurul candidat, Vlad Buzea, în vârstă de 17 ani, este elev al Colegiului Naţional „Ion Maiorescu”, la Filologie.  „Vreau să fac parte din Schimbare. De aceea am dorit să candidez ca preşedinte al LESD Giurgiu. Consider că este nevoie de tineri pentru societatea pe care ne-o dorim şi chiar cred că am calităţile unui lider. Îmi doresc să avem o organizaţie a elevilor cea mai bună din ţară şi mă bazez pe colegii mei. Am rămas plăcut surprins de implicarea lor şi sunt doritori să facem treabă bună”, ne-a spus Vlad.DSC_0137

Încurajări a primit, în primul rând, de la liderul organizaţiei judeţene a TSD Giurgiu, Dragoş Udvuleanu. „Ca şi la TSD, şi la Liga Elevilor cred că cea mai importantă este unitatea. Ei trebuie să se axeze, în primul rând, pe problemele elevilor din municipiu, dar şi din judeţ. De asemenea, trebuie să organizeze cât mai multe activităţi recreative, culturale pentru tinerii din Giurgiu. Da, sunt mulţumit de activitatea de până acum a colegilor mei mai tineri şi le doresc succes în continuare!”, ne-a declarat Dragoş Udvuleanu.

La rândul său, preşedintele organizaţiei municipale a TSD Giurgiu, Ionuţ Barbu, şi-a amintit cu plăcere, dar şi cu emoţie de prima sa şedinţă ca membru al unei asemenea structuri.

„Era prin 2010-2011, eram la Casa Armatei, noi, cei care acum suntem la prezidiu, eram ca voi. Eram copii, dar dornici de a face lucruri bune. Îmi doresc să fiţi la fel, şi, în plus, să fiţi şi uniţi ca noi!”, a subliniat Ionuţ Barbu.

Invitată să ia cuvântul, Petronela Săndulescu a avut un mesaj clar către fetele din LESD. „Dorinţa mea, ca femeie, ca lider al organizaţiei municipale a OFSD, este să fim cât mai multe fete implicate în asemenea activităţi. Aceasta, pentru că ei au mare nevoie de noi. Nici nu vă puteţi imagina ce putere au fetele. Ele asigură echilibrul şi îi ajută pe ceilalţi să fie mai buni. Vă doresc tuturor succes!”, a spus Săndulescu.

„Mă bucur când văd că tinerii îşi doresc şi pot să facă şi altceva, dar mai ales mă bucur când văd tineri care nu amestecă politicul cu şcoala, aşa cum nu ar trebui să amestecăm politicul cu administraţia. Voi trebuie să organizaţi activităţi recreative, culturale, sportive, să veniţi cu soluţii la problemele tuturor elevilor! Să ne spuneţi ce situaţii întâmpinaţi în şcoli. Noi avem soluţii, dar dumneavoastră ştiţi mai bine cu ce vă confruntaţi şi noi trebuie să învăţăm să le adaptăm. Şi dacă veţi continua cu politica şi dacă nu, vă doresc să aveţi succes acum, în cadrul Ligii Elevilor!”, le-a transmis şi preşedintele PSD municipal, primarul Nicolae Barbu.

Pe ordinea de zi a şedinţei LESD Giurgiu au fost patru puncte. Primele trei: adoptarea programului de activitate a organizaţiei pentru perioada următoare, prezentarea raportului cu privire la evidenţa membrilor organizaţiei judeţene a LESD Giurgiu şi, evident, alegerea preşedintelui, secretarului general şi a coordonatorilor departamentelor.

Şi Vlad Buzea şi Cristian Mina(foto jos)- noul secretar general- au fost aleşi cu unanimitate de voturi, la fel şi colegii lor din departamente.DSC_0136

La Recrutare şi Integrare, a fost ales Andrei Teleoacă, la Online- Denisa Dăscălescu, la Departamentul Imagine- Cristina Polifron şi la Departamentul Activităţi recreative şi sportive- Cosmin Stănescu.

Totodată, elevii social-democraţi au adoptat şi o rezoluţie având ca titlu: „Schimbarea începe cu noi”. Este vorba despre un document pe care ei vor să-l trimită la toate organizaţiile LESD din ţară şi, după completarea acestuia, poate chiar la Ministerul Educaţiei.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.